Elvetia va bloca divulgarea de catre banca UBS a informatiilor legate de clienti catre autoritatile fiscale americane, inititiva care ar incalca legislatia elvetiana, a anuntat miercuri ministerul elvetian al justitiei, citat de Reuters.
Autoritatile americane au cerut bancii UBS sa ofere informatii legate de 52.000 clienti americani, detinatori de conturi bancare secrete in Elvetia, acestia fiind suspectati de neplata taxelor.
Audierile legate de acest caz vor incepe la data de 13 iulie la Miami.
"Legislatia elvetiana impiedica grupul bancar UBS sa se conformeze cerintelor tribunalului de la Miami, care cere divulgarea de date confidentiale ale clientilor bancari", a declarat ministerul elvetian al justitiei, intr-o replica adresata autoritatilor americane.
"Vor fi luate toate masurile necesare pentru a impiedica divulgarea datelor celor 52.000 de clienti de catre UBS", au adaugat autoritatile elvetiene, citate de Reuters.
UBS a pierdut miliarde de dolari in urma crizei financiare globale si se confrunta, de asemenea, cu un proces intentat de guvernul Statelor Unite pentru identificarea celor aproximativ 52.000 de americani suspectati ca ar fi ascuns aproape 15 miliarde dolari in active.
UBS a refuzat sa divulge numele clientilor suspecti, invocand legile elvetiene pentru secretul bancar.
In februarie, UBS a fost de acord sa ofere numele catorva clienti si sa plateasca o amenda de 780 milioane dolari ca sa scape de acuzatiile de frauda ale autoritatilor americane, dar oficialii din Statele Unite au argumentat ca oferta bancii nu este de ajuns si au cerut, de atunci, identitatea acestor clienti.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/30126_elvetia_va_bloca_divulgarea_de_date_bancare_de_catre_grupul_ubs.html