Salariatii muncesc fara sa cracneasca de doua ori mai mult ca inainte de criza si se straduiesc sa fie competenti, pentru a nu fi dati afara.
Multi salariati se tem astazi ca vor ramane fara postul pe care il ocupa si care le aduce banii in casa. Studiul "Best Employers 2008-2009", realizat de compania de cercetare Hewitt Associates, releva ca 45% din angajati isi fac griji pentru locul actual de munca. Sentimentul de teama atrage dupa sine si o schimbare de atitudine.
Astfel, potrivit studiului, in randul angajatilor se pot observa noi tipuri de atitudini, acestia orientandu-si atentia mai mult asupra sigurantei personale decat asupra performantei companiei. "Angajatii isi regandesc sistemul de valori, isi reanalizeaza nemultumirile si incep sa aprecieze lucruri care pana nu demult li se pareau firesti", spune Monica Carligea, specialist al companiei Hewitt Associates Romania.
Expertii spun ca salariatii nu mai vorbesc asa de usor ca altadata despre o posibila marire de leafa. "Oamenii nu se mai grabesc sa aduca in discutie nivelul salariilor sau al cresterilor salariale din alte companii, ca argument intr-o discutie cu superiorii", explica Paula Muntean, manager regional al departamentului de resurse umane la compania PIC Europa, cu activitati in retail si industria alimentara.
Mai multa tensiune
Specialistii mai spun ca nivelul stresului a atins valori ridicate fata de perioadele de dinainte de criza. "Majoritatea angajatilor se confrunta cu un stres suplimentar generat de un volum mai mare de munca, pe fondul unei lipse de certitudini privind viitorul individual din punct de vedere economic si profesional", considera Razvan Tudor, membru in HR Club, consultant la compania de traduceri Ollin Proiect. Aceasta incertitudine, spun specialistii, apare pentru ca actualele circumstante economice permit aproape oricarui angajator sa considere ca anumite pozitii nu mai sunt necesare sau ca pot fi externalizate.
"Nu mai fac fata la serviciu. Multi colegi au fost dati afara si volumul de munca este tot mai mare, iar presiunea pe care o simt zilnic este imensa. Ca sa nu mai spun ca avem si salariile reduse. Mi-as da demisia, dar mi-e teama ca voi ramane pe drumuri prea multa vreme si nu am resurse financiare pentru a-mi creste copilul", spune Madalina Ivan, secretara la o firma de IT din Capitala.
Salariatii loiali, mai responsabili
Specialistii in resurse umane spun ca un efect pozitiv al acestui context economic este faptul ca angajatii si companiile vor avea interese comune, vor fi mai uniti. "Se va simti efortul angajatilor valorosi, eficienti si loiali, de a fi mai responsabili. Ei vor incerca, din proprie initiativa, sa imbunatateasca serviciile companiei. In acest moment de criza, resursele umane si companiile realizeaza ca au interese comune si actioneaza la unison pentru a gasi solutii si a le aplica. Sunt si programe speciale pentru asta", explica Marian Manolache, managing partner la compania de resurse umane Skill Team.
In momentul de fata, explica expertii, este bine ca persoanele din management sa le acorde suport angajatilor, sa comunice deschis si constant cu acestia si sa-i implice in schimbarile prin care trece organizatia. "Angajatii performanti isi pastreaza atitudinea profesionista, identifica ariile ce trebuie imbunatatite si propun solutii. Criza ii determina pe angajati sa depuna eforturi suplimentare pentru atingerea obiectivelor companiei", explica Monica Carligea.
Nu mai "merge si-asa"
Specialistii in resurse umane cred ca este recomandata o schimbare de atitudine, incepand de la subordonati si manageri pana la furnizori si clienti. Aparitia dificultatilor economice va duce la disparitia sintagmei "las', ca merge si-asa!". Deja criza a schimbat obiceiul multor romani de a vana un loc de munca la fiecare 9-12 luni, in goana dupa bani.
Expertii subliniaza ca schimbarea de atitudine sta in puterea fiecaruia dintre noi, dar, in acelasi timp, spun ei, in interiorul companiilor, trebuie initiata de catre management. Companiile care nu vor "schimba foaia" vor disparea, iar personalul "ramas pe drumuri" va trebui sa se adapteze standardelor firmelor supravietuitoare.
Romania Libera
http://www.banknews.ro/stire/29940_criza_creste_stresul_si_mareste_interesul_pentru_munca.html