BankNews.ro - The Business Republic

Nemirschi a lansat la Tulcea telefonul verde antibraconaj
Mediu | Data Publicarii: 30-06-2009

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a lansat la Tulcea, unde a fost prezent cu ocazia Zilei Dunarii si a Deltei, telefonul verde antibraconaj.

"Este o campanie pe care o lansam aici, la Tulcea, pentru ca trebuie sa utilizam toate resursele pentru ca braconajul sa nu mai fie racila Deltei Dunarii.  Acest serviciu infiintat pe langa Ministerul Mediului este deja functional si ne va ajuta, sa speram, intr-o oarecare masura la combaterea acestui fenomen. Trebuie deschis capitolul Delta Dunarii, cu toata responsabilitatea si cu toate resorturile de care dispunem. Avem foarte multe probleme, dar principalele se refera la braconaj, renaturare si gestionarea deseurilor. Din pacate, la axa de renaturare nu am accesat foarte bine fondurile europene.  Dar cu toate acestea Ministerul Mediului din Romania este printre primele din partea central-estica care au accesat fonduri europene in proportie de 39 la suta", a declarat Nemirschi.

Telefonul verde este destinat sesizarii actelor de braconaj din Delta Dunarii. Oricine are informatii sau are stiinta despre comiterea unor astfel de fapte poate le poate sesiza telefonic, direct la Ministerul Mediului, la numarul 0800.800.300. Acesta tine legatura cu cele 6 institutii care se ocupa cu prevenirea si depistarea actelor de braconaj.

"In prezent agentii ecologi au sute de hectare de delta in primire si nu au benzina in motoarele salupelor. Braconajul la sturion este de ordinul sutelor de kilograme. De icre negre nu mai vorbesc. Trebuie retezata coruptia. Noi am filmat cu camera ascunsa la Giurgeni. Am spus ca avem nevoie de icre si sturion pentru o nunta. S-a rezolvat simplu. Sute de kilograme. Un sturion a costat 150 de euro. In casa unui braconier intri in 30 de secunde", a mai declarat si Liviu Mihaiu, presedintele organizatiei Salvati Delta, la lansarea liniei telefonice antibraconaj.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/29823_nemirschi_a_lansat_la_tulcea_telefonul_verde_antibraconaj.html