BankNews.ro - The Business Republic

Procredit Bank Romania a lansat un credit penru cofinantarea proiectelor agricole
Finante-Banci | Data Publicarii: 22-06-2009

ProCredit Bank a lansat Creditul AgroInvest - Fonduri Europene, destinat celor care au nevoie de credite pentru cofinantarea proiectelor de investitii finantate prin FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala), se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro.

Principiul de baza al finantarii nerambursabile este acela al rambursarii cheltuielilor efectuate in prealabil de catre Beneficiar. Pentru a beneficia de finantare nerambursabila pentru proiecte de investitii, o exploatatie agricola trebuie sa efectueze in prealabil cheltuielile din surse proprii si/sau dintr-un credit.

ProCredit Bank acorda credite de investitii pentru aceasta destinatie pe perioade de pana la 15 ani. Potentialii beneficiari ai Creditului AgroInvest - Fonduri Europene sunt producatorii agricoli (gospodariile din mediul rural), precum si orice societate comerciala cu activitate agricola, iar posibilele destinatii sunt investitiile in utilaje si echipamente, tehnologii pentru zootehnie, echipamente pentru irigatii, achizitie sau constructie de imobile. 

Clientii beneficiaza de plan de rambursare flexibil, putand plati fie rate lunare (egale sau inegale), fie rate sezoniere (minim 4 rate de credit intr-un an calendaristic si rate zero in lunile fara venituri). De asemenea, ProCredit Bank poate acorda o perioada de gratie de pana la 12 luni.

Banca accepta orice tip de garantie, fara obligativitatea unei ipoteci pentru credite pana in 30.000 EUR (inclusiv), cu maturitati pana in 5 ani, pentru sume mai mari solicitand garantii imobiliare care sa acopere 75% din valoarea creditului, iar in cazul in care garantiile oferite de client sunt insuficiente, creditul poate fi acoperit partial cu garantie de la Fondul de Garantare al Creditului Rural.

Redactia BankNews.ro

http://www.banknews.ro/stire/29575_procredit_bank_romania_a_lansat_un_credit_penru_cofinantarea_proiectelor_agricole.html