Holdingul israelian Koor Industries a anuntat luni ca a primit aprobarea din partea consiliului de administratie privind o investitie de aproximativ 3,5 miliarde sekeli (886 milioane dolari) in grupul francez de retail Carrefour, relateaza AFP.
Koor a precizat intr-un comunicat ca detine deja 1,76 milioane actiuni, sau 0,25% din al doilea retailer din lume, pentru care a platit 284 milioane sekeli.
Holdingul israelian a precizat ca a ajuns deja la un acord de principiu cu banca HSBC privins extinderea liniei de credit peste valoarea de 300 milioane euro, pentru a putea realiza operatiunea.
Koor va utiliza si capital propriu pentru viitoarea achizitie de actiuni.
Koor a inceput in 2008 sa cumpere si sa vanda titluri Credit Suisse, consolidand la un moment dat o detinere de 3,4%, prin care a devenit al treilea actionar al bancii.
De atunci Koor si-a redus participatia la 0,7%, obtinand un castig de peste doua miliarde sekeli.
Carrefour, prezent si in Romania, a afisat in martie o scadere cu 44,7% a profitului net in 2008, la 1,27 miliarde euro, ca urmare a scaderii vanzarilor si reducerilor de preturi.
Cel de-al doilea lant de magazine din lume a anuntat ca va cheltui 600 milioane euro pentru cresterea competitivitatii si va reduce costurile cu 500 milioane euro, pentru a sustine vanzarile.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/29570_compania_israeliana_koor_industries_va_investi_886_milioane_dolari_in_carrefour.html