BankNews.ro - The Business Republic

CIA este dispusa sa angajeze functionari concediati de pe Wall Street
International | Data Publicarii: 19-06-2009

CIA este dispusa sa angajeze functionari concediati de pe Wall Street, daca reusesc sa treaca testul detectorului de minciuni si sa demonstreze ca sunt mai motivati sa lucreze in serviciul tarii, decat pentru propriile buzunare, transmite Reuters.

CIA a auntat in repetate randuri ca doreste sa recruteze noi angajati si va sustine interviuri in acest sens la 22 iunie, intr-un loc secret din New York.

"Profesionisti din domeniul economiei, finantelor si afacerilor, daca ce vi se ofera nu este de ajuns, CIA are o misiune de neegalat", spunea un mesaj publicitar radiofonic. "Alaturati-va departamentului de informatii din CIA si participati la misiunea noastra globala in calitate de analisti economici si financiari. Faceti ceva pentru cariera si pentru tara voastra", continua mesajul.

Ron Patrick, purtator de cuvant al serviciului de recrutare din cadrul CIA, a declarat ca agentia a primit pana in prezent cereri de angajare din partea a sute de persoane, de la proaspat absolventi, la bancheri demisi. "Isi vor folosi abilitatile intr-un mod, probabil, diferit de cel de pe Wall Street", a declarat Patrick.

Persoanele recrutate vor fi supuse mai multor teste medicale si in ceea ce priveste trecutul lor, dar si unui test cu detectorul de minciuni.

Salariile vor varia de la 60.000 de dolari pe an pentru un proaspat absolvent la 100.000 de dolari pentru persoanele cu mai multa experienta si pot ajunge chiar la 160.000 de dolari. In plus, pot fi oferite prime importante.

Potrivit lui Patrick, CIA este dispusa sa primeasca fosti angajati merituosi de pe Wall Street, a caror reputatie a fost afectata de criza financiara sau de dezvaluirile cu privire la stilul lor luxos de viata si la primele de milioane de dolari primite din partea unor banci aproape falimentare. "In mod obisnuit, cei care sunt angajati de CIA vor sa ajute Guvernul, vor sa-si serveasca tara. Este, probabil, o mentalitate diferita de activitatea pentru o companie sau de a avea drept ultim scop profitul. (...) Daca isi vor putea schimba atitudinea de la a fi motivati de profituri, la a lucra in serviciul tarii, cred ca ar fi potriviti " pentru CIA, a conchis purtatorul de cuvant.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/29531_cia_este_dispusa_sa_angajeze_functionari_concediati_de_pe_wall_street.html