Romania se va afla oficial in recesiune, din 30 iunie. Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a confirmat astfel, anuntul facut inca de ieri de presedintele Traian Basescu.
Oficialul BNR a spus in acelasi timp ca in Romania nu exista risc de stagflatie, adica scadere economica si inflatie mare, anunta The Money Channel.
"Nu cred ca pana la sfarsitul anului mai poate aparea ceva care sa duca la crestere in minus dar si la stagflatie, ceea ce este dezastruos si aproape egal cu o depresiune" a declarat Vasilescu.
"Eu nu am dreptul sa intru in dezbateri politice. Presedintele nu a vorbit nici pentru banca centrala, nu a vorbit nici cu analistii in economie, nici pentru politicieni, a vorbit pentru populatia Romaniei pentru ca a crezut de cuviinta ca este nevoie de un mesaj care sa fie dat silabisit, 're-ce-si-u-ne', si l-a dat" a mai spus Adrian Vasilescu.
"Nu inteleg referirea la Banca Nationala pentru ca, cel putin referitor la semenstrul I, niciodata, in nicio imprejurare la Banca Nationala nu au fost date mesaje optimiste. Era limpede pentru toata lumea ca nu avem cum sa evitam recesiunea in primul trimestru al anului. Poate ca este mai severa decat am crezut pentru ca nu ne-am asteptat la 6,4 cu minus in trimestrul I si nu ne-am asteptat poate tot la 6 cu minus in trimestrul II. Insa, de fiecare data, atunci cand am vorbit despre starea economiei, guvernatorul sau alte voci de la Banca Nationala, au subliniat ca suntem dominati de incertitudine si incertitudinea este dominanta planetei la aceasta ora", a mai declarat consilierul guvernatorului BNR in cadrul unei emisiuni televizate.
Integral in Adevarul