BankNews.ro - The Business Republic

Cazarea pe litoral se scumpeste cu 20% incepand de astazi
Turism | Data Publicarii: 15-06-2009

De astazi, tarifele pe litoralul romanesc sunt mai mari cu aproximativ 10-20%. Cresterea se inregistreaza in special la tarifele practicate de hotelieri la receptie, pentru ca pretul sejururilor contractate prin agentiile de turism au fost stabilite inca de anul trecut, sustin reprezentantii din domeniu. Mai mult, potrivit acestora, o parte din hotelieri ofera, in sezonul estival, cazare gratuita pentru primul copil sub 12 ani al unei familii care vine la mare.

Astfel, daca la inceputul verii preturile pentru o noapte de cazare pe litoralul romanesc se incadrau intre aproximativ 100 si 550 lei, de astazi acestea vor fi cuprinse intre 120 si 660 lei, la hoteluri din toate categoriile de clasificare. "Tarifele vor creste doar la receptie, nu si la agentiile de turism. In functie de fiecare unitate hoteliera, majorarea va fi de aproximativ 8-10%", a declarat Corina Martin, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) si al Asociatiei Litoral.

La randul sau, Ciprian Enea, consultant Bestturism, spune ca majorarea va fi de circa 10-20%. "Tarifele pe litoral incep sa creasca usor avand in vedere ca intram in plin sezon, la doua trei saptamani se vor inregistra cresteri de aproximativ 10-20% in functie de frecventa si modul in care hotelierii si-au esalonat aplicarea acestor majorari", a spus Enea.

Integral in Gardianul

http://www.banknews.ro/stire/29356_cazarea_pe_litoral_se_scumpeste_cu_20p_incepand_de_astazi.html