BankNews.ro - The Business Republic

Banca Transilvania da credite garantate pentru IMM-uri in parteneriat cu FNGCIMM
Finante-Banci | Data Publicarii: 11-06-2009

Banca Transilvania (BT) vine pe piata cu un nou produs din platforma anti-criza: Creditul gata garantat, pentru IMM, lansat in parteneriat cu Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. 

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri acopera 80% din garantiile facilitatii, iar BT pune la dispozitie capitalul necesar si acopera restul de 20%.

Robert C. Rekkers, Directorul General al Bancii Transilvania, afirma: "Impreuna cu  Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii sustinem in mod real IMM-urile din Romania. Ca Banca a Oamenilor Intreprinzatori, prin Creditul gata garantat continuam, cum este si firesc, sa venim cu produse care refac accesul la finantare, tocmai cand acesta este mai complicat. Acum nu mai este momentul sa inovam, desi noi am fost mereu preocupati de noutati. Este momentul produselor de creditare simple, care rezolva problemele de lichiditati ale intreprinzatorilor de azi".

Aurel Saramet, Presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii, declara: "Crizele vin si trec; acest lucru ne face sa fim in continuare optimisti si sa credem in sansele intreprinzatorilor romani. Creditul gata garantat, lansat de Banca Transilvania, in parteneriat cu Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, este inca o modalitate prin care incercam sa-i sustinem pe cat mai multi, iar parteneriatul cu bancile dovedeste o data in plus ca, cea mai eficienta solutie pentru atenuarea efectelor crizei este colaborarea intre actorii de pe piata financiara. In acest spirit, consideram ca si operationalizarea  Fondului Roman de Contragarantare va creste semnificativ avantajele IMM-urilor, dar si ale sistemului bancar, reducand costurile suportate de catre IMM la accesarea creditelor, cu cel putin 2%-3% si crescand lichiditatile disponibile ale bancilor, ca urmare a reducerii nivelului de provizionare a creditelor."

Creditul gata garantat, pentru IMM: dobanda sub media pietei

Dobanda perceputa pentru Creditul gata garantat este de 15% pentru finantarea in lei. In ceea ce priveste dobanda la creditele in euro, aceasta este 9,5% pe an. Creditul gata garantat se adreseaza IMM-urilor si este destinat nevoilor de capital de lucru ale firmelor, incluzand platile pentru: furnizori, utilitati, salarii, precum si cele pentru achitarea datoriilor - chiar si cele pentru bugetul de stat. De asemenea, destinatia liniei de credit poate fi refinantarea de credite, angajate la Banca Transilvania sau la alte banci comerciale, utilizate pentru nevoi de capital de lucru. Valoarea maxima a finantarii este de 250.000 de lei sau echivalentul in euro, iar termenul de acordare este de 1 an. 

Cine poate beneficia de un astfel de "Creditul gata garantat" pentru IMM

Pentru a beneficia de acest produs BT, companiile trebuie sa aiba minim 2 ani de activitate, de la data inmatricularii firmei. In plus, conform ultimului bilant contabil semestrial si / sau anual, evolutia cifrei de afaceri trebuie sa fie pozitiva sau, in cazul in care aceasta este negativa, scaderea cifrei de afaceri trebuie sa fie de cel mult 25%. Tot referitor la ultimul bilant, exista si cerinta ca firma sa inregistreze profit din exploatare.

Redactia BankNews.ro

http://www.banknews.ro/stire/29289_banca_transilvania_da_credite_garantate_pentru_imm-uri_in_parteneriat_cu_fngcimm.html