BankNews.ro - The Business Republic

Administratia Obama va renunta la planurile de a limita salariile bancherilor
International | Data Publicarii: 10-06-2009

Administratia Obama va renunta la ideea limitarii salariilor inaltilor responsabili din companiile care au primit ajutoare de la statul american, conform unui articol publicat in cotidianul Wall Street Journal, citat de AFP.

Luand aceasta decizie, problema limitelor salariale nu va evolua peste nivelul discutiilor din Congresul american, care a impus limitarea primelor oferite inaltilor responsabili din cadrul companiilor ce au primit ajutor de stat, scrie WSJ, citand surse avizate.

Cotidianul american relateaza ca administratia Obama ar putea anunta miercuri acest "compromis".

Pe langa sprijinul pe care il va acorda initiativelor Congresului, precum cele din februarie prin care se restrictiona nivelul primelor acordate, administratia va milita pentru modificarea politicilor de compensare in cadrul sectorului serviciilor financiare, scrie Wall Street Journal, citand aceleasi surse.

In februarie, presedintele american Barack Obama a denuntat anumite practici "necinstite" ale companiilor financiare, anuntand planuri privind aplicarea unui plafon salarial anual de 500.000 dolari pentru sefii companiilor care au primit ajutor de stat, aceasta initiativa facand parte din planul sau anti-criza.

Administratia Obama planuieste numirea unui "inalt responsabil al salariilor" pentru a se asigura ca firmele ce primesc ajutor de la guvern nu vor incalca reglementarile menite a tempera platile atribuite executivilor.

Administratia l-ar putea numi pe Kenneth Feinberg in aceasta functie, acesta ocupandu-se in trecut de compensatia federala atribuita victimelor atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, conform unor surse avizate, citate de WSJ.

Numirea lui Feinberg ar putea fi facuta pana la sfarsitul saptamanii, cand administratia Obama va publica documentul ce reglementeaza regimul platilor pentru inaltii responsabili ai companiilor ce primesc ajutor guvernamental in carul programului Troubled Asset Relief Program (TARP).

Aceste companii, printre care se numara banci, firme de asigurare si producatori de automobile, sunt momentan subiectul unor restrictii impuse de administratiile Bush si Obama, precum si de catre Congres, legate de compensatiile inaltilor responsabili.

Administratia Obama a emis la inceputul anului un ghid privind limitarea salariilor platite inaltilor responsabili la anumite firme ce primeau fonduri TARP, aceste masuri urmand a fi eliminate doar dupa ce compania in cauza isi va achita datoriile la stat.

Ca parte a acestui efort, Congresul american a votat o serie de amendamente prin care firmele in cauza nu puteau plati  bonusuri mai mari de o treime din salariu, scrie Wall Street Journal.

Guvernul analizeaza separat si o reorganizare a a legislatiei ce reglementeaza sectorul financiar, ce ar modifica drastic modalitatile de compensare. Federal Reserve, sistemul american de banci centrale, ia in calcul impunerea unor reguli ce vor restrictiona plata angajatilor intr-un mod care ar afecta "stabilitatea si soliditatea" bancii.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/29240_administratia_obama_va_renunta_la_planurile_de_a_limita_salariile_bancherilor.html