BankNews.ro - The Business Republic

BNR a injectat 3,6 miliarde lei in piata, la o dobanda de 9,5% si scadenta la o luna
Finante-Banci | Data Publicarii: 01-06-2009

BNR a injectat luni in piata bancilor 3,596 miliarde lei (860,6 milioane euro), printr-o operatiune de tip repo cu 15 participanti, la o dobanda de 9,5% pe an si scadenta la o luna, a spus un dealer din piata.

"La sfarsitul acestei saptamani vor iesi din piata banii de la injectia din 6 mai, de aceea e posibil ca BNR sa fi facut operatiunea repo", a spus un dealer din piata.

In mai, Banca Nationala a Romaniei (BNR) a injectat mai mult de 10 miliarde lei, la o dobanda egala cu cea de politica monetara, operatiunile facandu-se de asemenea cu scadenta la o luna.

Operatiunea BNR vine in contextul in care dobanzile la depozitele overnight din piata monetara erau in cursul diminetii in apropiere de 10,5% pe an, semnificativ peste dobanda de politica monetara, de 9,5%.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de luni, un nivel mediu a dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 10,06% pe an, in urcare fata de cel din sedinta anterioara, de 10,32% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a crescut la 10,56% pe an, de la nivelul de vineri, de 10,82% pe an.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/28969_bnr_a_injectat_3,6_miliarde_lei_in_piata,_la_o_dobanda_de_9,5p_si_scadenta_la_o_luna.html