Discrepanta dintre cel mai prost platit si cel mai bine platit functionar public se va reduce de la 1 la 72, cat este in prezent, la 1 la 15.Legea unica a salarizarii va schimba radical sistemul bugetar. Potrivit noii grile, unii bugetari vor primi salarii mai mari, in timp ce altii vor primi mai putin.
Presedintele Romaniei, alaturi de presedintii Senatului si Camerei Deputatilor, presedintele instantei supreme si cel al Curtii Constitutionale se vor afla pe treapta cea mai inalta a grilei de salarizare si vor primi lunar echivalentul a 15 salarii minime pe economie, adica 9.000 de lei.
Profesor: de la 1.400 la 2.400 de lei net
In cazul profesorului de liceu, cu o vechime de 6-10 ani, salariul actual este de 1.400 de lei net, cu tot cu sporuri. In grila de salarizare, profesorii sunt incadrati la sase salarii minime, ceea ce inseamna 3.600 de lei brut. Dascalul va avea un salariu net de 2.400 de lei.
Profesorii sustin ca sunt nemultumiti de pozitionarea pe grila de salarii si cer ca dascalul cu gradul II sa primeasca cel putin sapte salarii minime, iar cel cu gradul I sa primeasca noua salarii minime. "Pozitionarea profesorului de liceu pe nivelul II, cu sase salarii minime, adica vreo 3.600 de lei brut si aproximativ 2.400 de lei net, nu aduce vreo mare schimbare in privinta salariului", a spus Constantin Ciosu, secretarul general al Federatiei Educatiei Nationale.
Cu un nivel mai sus e situat conferentiarul universitar, care ar urma sa primeasca 5.400 de lei brut, adica 3.500 de lei net. Venitul acestuia va scadea, pentru ca, astazi, un conferentiar universitar cu o vechime de 40 de ani castiga 3.720 de lei net, cu tot cu sporuri. "Noi propunem ca raportul dintre cel mai bine platit profesor si cel mai prost platit profesor sa fie de 2,50, si nu de 4,28 cat e in prezent", arata Anton Hadar, presedintele Federatiei "Alma Mater".
Medic primar: de la 1.600 la 3.500 de lei
Salariul net al unui medic primar este in prezent de maximum 1.600 de lei. In grila de salarizare, medicul e incadrat la noua salarii minime brute, adica 5.400 de lei brut, ceea ce inseamna 3.600 de lei net. Insa, medicii sustin ca includerea lor in categoria functionarilor publici reprezinta o mare eroare si considera ca salariile lor raman tot la un nivel scazut. Doctorii mai spun ca remuneratia lor ar trebui sa fie de minimum trei salarii medii pe economie.
"Potrivit art. 375 din Legea privind reforma in domeniul sanatatii, medicul nu este functionar public. Excluderea medicului din categoria functionarilor publici a fost facuta avandu-se in vedere faptul ca medicul este obligat la devotament exclusiv fata de pacient si ca, totodata, el este independent", a precizat presedintele Colegiului Medicilor din Romania, prof. dr. Vasile Astarastoae. Tot la functiile din sistemul sanitar, laborantul medical care primeste acum 776 de lei va castiga 2.100 de lei brut, ceea ce inseamna un venit net de 1.470 de lei.
Politist: de la 2.753 la 2.520 de lei
In prezent, un politist are un salariu net de 2.753 de lei. In urma grilei de salarizare, politistul va primi sase salarii minime brute, ceea ce inseamna 3.600 de lei brut si 2.520 de lei net. Pe nivelul cei mai de jos al ierarhiei, unde se acorda 3,5 salarii minime, se afla agentul de politie debutant. In prezent, acesta primeste aproximativ 1.500 de lei net. In urma grilei, el va castiga aproximativ la fel, adica 2.100 de lei brut si 1.470 de lei net.
Magistrat: de la 5.460 la 3.500 de lei
Potrivit grilei unice, un judecator de tribunal va castiga maximum noua salarii minime pe economie, adica 5.400 de lei. Ceea ce inseamna ca salariul net va fi de 3.500 de lei, mai mic decat cel actual, care e de 5.460 de lei net. Tot la capitolul magistrati, pe ultimul nivel de salarizare e situat grefierul cu studii medii, al carui salariu e in prezent de 1.900 de lei net. Potrivit noii salarizari, grefierul va primi aproximativ 2.100 de lei brut, ceea ce inseamna 1.470 de lei net. Tot mai putini bani va primi si presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care va fi remunerat cu 9.000 de lei brut, adica 6.300 de lei net. In prezent, magistratul incaseaza un salariu de 14.900 de lei net.
Functionar public: de la 900 la 1.575 de lei
In cazul remunerarii referentului de gradul l, cu studii medii, grila arata ca acesta va primi 3,75 salarii medii brute, ceea ce inseamna 15.75 lei net. Practic, salariul acestuia se va dubla deoarece in prezent castiga 900 de lei net.
Demnitar: de la 4.760 la 5.460 de lei
Salariul unui secretar de stat, membru al Guvernului, va fi de 7.800 brut, adica 5.460 de lei net. Aceasta inseamna ca salariul secretarului de stat va creste deoarece in prezent se situeaza la 4.760 de lei net.
Integral in Adevarul
http://www.banknews.ro/stire/28963_legea_salarizarii_cine_pierde,_cine_castiga.html