BankNews.ro - The Business Republic

Trezoreria SUA ar putea detine 72,5% din capitalul GM
International | Data Publicarii: 29-05-2009

General Motors Corp., care ia in calcul vanzarea activelor detinute catre o noua companie, prin intermediul falimentului, ar putea acorda 72,5% din capital Trezoreriei SUA, conform unui anunt facut de GM, scrie Bloomberg.

Noua companie care va cumpara activele GN ar urma sa cedeze 17,5% din actiunile sale catre fondul de sanatate al sindicatului muncitorilor din industria auto (UAW) si 10% din actiuni pentru sprijinirea "vechiului GM" in a-si plati datoriile. 

GM, care a primit imprumuturi guvernamentale de 19,4 miliarde dolari de la inceputul lui 2009, a incercat sa reduca costurile si datoriile pentru a putea primi in continuare mai multe fonduri de acest fel.

General Motors Corp., cel mai mare constructor auto american, a esuat in incercarea de a convinge 90% din detinatorii de obligatiuni sa le schimbe in actiuni, in contextul in care termenul limita de 1 iunie acordat pentru restructurare se apropie, iar falimentul este tot mai iminent.

Restructurarea datoriilor de 27,2 miliarde dolari era una dintre conditiile impuse de Trezoreria SUA pentru evitarea intrarii GM in faliment.

Reprezentantii companiei au declarat vineri ca se asteapta la 7,6 miliarde dolari din partea Trezoreriei, dupa 1 iunie.

Vanzarile auto din SUA sunt la cel mai scazut nivel din anii '80 si nu exista indicii privind o revenire. GM supravietuieste printr-un ajutor guvernamental de urgenta de 15,4 miliarde dolari. Pierderile totale inregistrate de companie din 2004, ultimul an profitabil, se ridica la 82 miliarde dolari.

Conform planului de restructurare publicat pe 27 aprilie, GM a decis sa desfiinteze marca Pontiac, sa inchida alte doua fabrici si sa elimine alte 7.000 de locuri de munca pana la sfarsitl anului.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/28915_trezoreria_sua_ar_putea_detine_72,5p_din_capitalul_gm.html