BankNews.ro - The Business Republic

Europa se confrunta cu o recesiune mai grava decat cea din SUA
International | Data Publicarii: 16-05-2009

Statele europene au intrat la inceputul anului intr-o recesiune mai severa decat cea care a cuprins Statele Unite, ceea ce a dus la aparitia unor tenssiuni sociale, in contextul in care companiile concediaza din ce in ce mai multi angajati, relateaza AFP.

Produsul intern brut (PIB) al celor 16 state din zona euro a scazut cu 2,5% in primul trimestru, o scadere fara precedent si peste asteptarile analistilor, potrivit datelor publicate vineri de biroul de statistica al Uniunii Europene (UE), Eurostat.

Astfel, economia zonei euro s-a comprimat pentru al patrulea trimestru consecutiv, dupa ce PIB-ul scazuse cu 0,2% atat in al doilea cat si in al treilea trimestru din 2008 si cu 1,6% in ultimele trei luni ale anului trecut.

Recesiunea care a cuprins statele europene este mai severa decat cea din Statele Unite, unde a izbucnit criza financiara, care a dus la cea mai puternica comprimare a economiei din 1945. PIB-ul Statelor Unite a scazut cu 1,6% in primul trimestru, fata de trimestrul precedent.

Pe piata europeana, recesiunea se traduce prin cresterea puternica a ratei somajului, care, potrivit asteptarilor Comisiei Europene, ar atinge 9,9% anul acesta si 11,% in 2010, cu 8,5 milioane de locuri de munca mai putin in UE.

De asemenea, seful ministrilor de finante din zona euro, Jean-Claude Juncker, a spus ca se asteapta la "o criza sociala in Europa", indemnand companiile sa evite concedierile in masa.

Produsul intern brut (PIB), ce evalueaza totalitatea bunurilor si serviciilor din Statele Unite, a scazut cu o rata anuala de 6,1%, a anuntat departamentul american al comertului, dupa o scadere cu 6,3% in trimestrul al patrulea.

Exporturile au scazut cu 30%, cel mai mare declin din 1969, dupa o reducere de 23,6% in al patrulea trimestru. Declinul exporturilor a contribuit la scadere PIB-ului cu un record de 4,06 puncte procentuale.

Investitiile companiilor au scazut cu un nivel record de 37,9% in primul trimestru, iar investitiile din sectorul rezidential au coborat cu 38%, marcand cel mai mare declin din 1980.

Vineri, rapoartele biroului de statistica al Germaniei au aratat ca economia s-a comprimat in primul trimestru din 2009 cu o rata ajustata sezonier de 3,8%, cea mai puternica scadere a produsului intern brut (PIB) din ultimii 40 de ani, in timp ce in Austria, PIB-ul a scazut cu 2,85 in perioada analizata, fata de al patrulea trimestru din 2008, si cu 3,6% fata de aceeasi perioda a anului trecut.

Datele preliminare privind economia Ungariei arata o comprimare a acesteia cu o rata lunara de 2,3% si anuala de 5,8%, arata biroul central de statistica din Budapesta (KSH).

PIB-ul Frantei a scazut cu 1,2% in primul trimestru din 2009, dupa ce economia se comprimase cu 1,5% in ultimul trimestru din 2008, potrivit datelor revizuite, a anuntat vineri institutul de statistica (INSEE).

In Italia, datele preliminare au aratat o comprimare cu 2,4% a economiei fata de trimestrul anterior, cea mai puternica scadere din 1980, si cu o rata anuala de 5,9%, din cauza scaderii activitatii agricole, industriale si in sectorul serviciilor.

Datele publicate joi au aratat ca economia Spaniei s-a comprimat in aceeasi perioada cu 1,8%, marcand cea mai puternica rata de scadere a PIB-ului din ultimii 50 de ani.

Banca Mondiala a estimat ca economia zonei euro va scadea cu 2,7% in 2009, urmand sa creasca cu 0,9% in anul urmator. Noile estimari arata, de asemenea, o scadere a economiei globale cu 1,7% in 2009.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/28535_europa_se_confrunta_cu_o_recesiune_mai_grava_decat_cea_din_sua.html