Directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a estimat vineri ca economia mondiala ar putea reincepe sa creasca din primul trimestru din 2010, relateaza AFP.
"Inca prevedem o revenire a cresterii economice la nivel mondial in primul trimestru din 2010, iar premisele pentru aceasta situatie ar putea fi vizibile in octombrie, noiembrie sau decembrie 2009", a declarat Strauss-Kahn..
Totusi, acesta a subliniat ca riscurile raman "foarte ridicate", in timp ce revenirea activitatii globale depinde de evolutia sectorului bancar.
Declaratiile oficialului vin in contextul in care datele publicate vineri au aratat ca economia Germaniei s-a comprimat in primul trimestru din 2009 cu o rata ajustata sezonier de 3,8%, cea mai puternica scadere a produsului intern brut (PIB) din ultimii 40 de ani, in timp ce in Austria, PIB-ul a scazut cu 2,85 in perioada analizata, fata de al patrulea trimestru din 2008, si cu 3,6% fata de aceeasi perioda a anului trecut.
Datele preliminare privind economia Ungariei arata o comprimare a acesteia cu o rata lunara de 2,3% si anuala de 5,8%, arata biroul central de statistica din Budapesta (KSH).
PIB-ul Frantei a scazut cu 1,2% in primul trimestru din 2009, dupa ce economia se comprimase cu 1,5% in ultimul trimestru din 2008, potrivit datelor revizuite, a anuntat vineri institutul de statistica (INSEE).
In Italia, datele preliminare au aratat o comprimare cu 2,4% a economiei fata de trimestrul anterior, cea mai puternica scadere din 1980, si cu o rata anuala de 5,9%, din cauza scaderii activitatii agricole, industriale si in sectorul serviciilor.
Datele publicate joi au aratat ca economia Spaniei s-a comprimat in aceeasi perioada cu 1,8%, marcand cea mai puternica rata de scadere a PIB-ului din ultimii 50 de ani.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/28533_economia_mondiala_va_reincepe_sa_creasca_in_2010,_estimeaza_seful_fmi.html