Cei mai mari bancheri de pe piata intra in sedinte saptamana aceasta, pentru a decide cu cat si de cand vor reduce dobanzile la credite si la depozite, dupa miscarea bancii centrale de saptamana trecuta. Primele estimari ale unora dintre bancherii sondati de Business Standard indica o reducere de 0,5%, adica un mers la pas cu Banca Nationala a Romaniei, care a taiat dobanda de referinta de la 10% la 9,5%.
Criza de lichiditati, amplificata in ultimul trimestru din 2008, a fortat bancile sa arunce in piata dobanzi preferentiale si de 20% la depozitele in lei. Pe de o parte, bancile care au intrat in cursa dobanzilor au nevoie sa-si echilibreze raportul credite/depozite, iar pe de alta parte, au nevoie de resurse pentru continuarea creditarii. In ultima jumatate a anului trecut, unele banci ajustau chiar de doua ori pe luna nivelul dobanzilor practicate, cele mai ridicate randamente in piata fiind oferite de jucatorii greci.
"Decizia BNR reprezinta un semnal puternic in directia scaderii nivelului dobanzilor atat la depozite, cat si la credite. BCR a facut deja un prim pas si ne vom inscrie in strategia creionata de BNR", puncteza Corneliu Cojocaru, directorul de comunicare al BCR, cea mai mare banca de pe piata, in functie de active. Un pas asemanator se gandeste sa faca si Raiffeisen. "Nu exclud posibilitatea de a reduce dobanzile la depozite si la credite. Probabil vom opera o scadere de 0,5 puncte procentuale", afirma Marinel Burduja, prim-vicepresedintele Raiffeisen Bank Romania.
Daca liderul pietei dupa active, BCR, a facut primul pas si a taiat 0,25 puncte procentuale din dobanda oferita la depozitul cu scadenta la doua luni, pana la 13,75% pe an, BRD, al doilea jucator ca marime, urmeaza sa anunte in curand miscari pe dobanzi.
"Deocamdata, analizam situatia dobanzilor in cadrul bancii. Se discuta atat pe dobanzile la depozite, cat si la credite, iar rezultatul va fi anuntat in curand", a declarat pentru Business Standard Petre Bunescu, director general adjunct al BRD.
Cateva banci au anuntat taierea dobanzilor la depozite, chiar imediat dupa decizia BNR, cum ar fi Banca Transilvania, OTP Bank, si Alpha Bank, insa deciziile au fost luate inainte de miscarea BNR pe dobanda-cheie. RIB, un jucator de talie mica, a redus agresiv dobanzile la depozitele in lei, cu pana la 1,25 puncte procentuale.
O alta banca din Top 10, UniCredit Tiriac Bank a operat deja o serie de reduceri de dobanda si ia in calcul noi miscari de acest gen.
"UniCredit Tiriac Bank a scazut luna aceasta dobanzile pentru creditele noi destinate persoanelor fizice cu pana la trei puncte procentuale pentru a le creste accesibilitatea, in special in ceea ce priveste creditele imobiliare. In aceeasi perioada au fost, de asemenea, reduse dobanzile depozitelor noi cu 0,5 puncte procentuale, urmand trendul pietei. In intervalul urmator este posibil sa mai urmeze scaderi ale dobanzilor pentru depozite, bineinteles, daca piata va urma aceasta tendinta evolutiva", explica Alina Lupes, manager credite persoane fizice UniCredit Tiriac Bank.
Banca Transilvania a taiat cel mai agresiv dobanzile la depozite, de trei ori in ultimele doua luni, si se gandeste sa faca o noua miscare. "Maine dupa-amiaza (n.red. - astazi) avem discutii pe aceasta tema. Probabil, mai reducem putin dobanzile. Este posibil sa reducem cu 0,5 puncte procentuale dobanzile la depozite, atat la lei, cat si la euro", a punctat Robert Rekkers, directorul general al Bancii Transilvania. Bancile care au suficienta lichiditate prefera sa nu mai plateasca randamente atat de inalte, insa nici nu reduc consistent dobanzile la depozite, de teama sa nu piarda clientii, mai ales ca romanii nu prea au inclinatie spre economisire. "Mentinem dobanzile la nivelul pietei ca sa nu pierdem clienti. La depozite urmarim miscarile in piata. Daca alte banci reduc dobanzile la depozitele retail, le reducem si noi", vorbeste despre strategia pe care o aplica Misu Negritoiu, director general ING Bank sucursala Romania. Inca din primul trimestru, bancile comerciale au intrat in cursa reducerii dobanzilor la creditele acordate populatiei, cu pana la patru puncte procentuale, in incercarea de a facilita romanilor accesul mai usor la credite.
In cursa pentru taierea dobanzilor au intrat UniCredit Tiriac Bank, Raiffeisen Bank Romania, Banca Romaneasca, Banca Transilvania, GarantiBank. De ieri, jucatorilor li se alatura si Volksbank, banca plasata pe locul trei dupa active, care a anuntat ca reduce costurile creditelor prin eliminarea comisionului de rezerva minima obligatorie. Jucatorul elimina comisionul dintr-un numar de peste 14.000 de contracte, si se aplica incepand cu cea de-a doua scadenta ulterioara datei de 15 mai.
Integral in Business Standard
http://www.banknews.ro/stire/28432_bancherii_intra_in_sedinta_pentru_a_taia_dobanzile_in_pas_cu_bnr.html