Microsoft lanseaza o emisiune de obligatiuni de 3,75 miliarde dolari, relateaza, in editia online, publicatia The Telegraph, comentand ca momentul este prielnic pentru firma de tehnologie, care beneficiaza astfel de imbunatatirea conditiilor de piata pentru a se consolida.
Desi reprezentantii companiei au spus ca vor folosi fonduri suplimentare, ca sa rascumpere actiuni si pentru alte scopuri ale firmei, au existat speculatii ca Microsoft ia in considerare o posibila achizitie a companiei europene de tehnologie SAP.
Emisiunea de obligatiuni diminueaza, de asemenea, costurile de capital ale companiei si ii acorda un control mai mare asupra imprumuturilor.
Ca urmare a emisiunii de obligatiuni, Microsoft va dispune in bilantul sau contabil de mai mult de 29 miliarde dolari in numerar si echivalent de numerar.
Agentia de evaluare financiara Moody's a atribuit emisiunii Microsoft un calificativ de tipul triplu - A, iar Fitch 'AA+', mai scrie publicatia citata.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/28409_microsoft_lanseaza_prima_emisiune_de_obligatiuni,_de_3,75_miliarde_dolari.html