BankNews.ro - The Business Republic

Tronsonul de autostrada Bucuresti-Ploiesti va fi finalizat in iulie 2010
Economie | Data Publicarii: 13-05-2009

Tronsonul de autostrada Bucuresti-Ploiesti va fi finalizat in iulie 2010, cu exceptia a sapte kilometri, a declarat ministrul transporturilor si infrastructurii (MTI), Radu Berceanu.

"In iulie 2010 va fi gata tronsonul de autostrada Bucuresti-Ploiesti, mai putin sapte kilometri, dar se va putea circula intre Ploiesti si centura Bucuresti", a spus Berceanu.

Seful de la Transporturi a declarat ca, in prezent, "cele trei stradute de la intrarea in Capitala" nu pot prelua traficul de pe autostrada.

Ministerul Transporturilor a achitat, de la inceputul anului, constructorilor tronsonului de autostrada care va lega Bucurestiul de Ploiesti circa 322 de milioane de lei, bugetul pe 2009 al proiectului ridicandu-se la 410 milioane de lei.

Potrivit oficialului de la MTI, pana in prezent s-au realizat lucrari la Pasajul de pe DN1, la podurile peste Teleajen si Prahova si s-a defrisat padurea Rafov.

Autostrada Bucuresti-Ploiesti este impartita in doua tronsoane, fiind finantata, in prezent, in totalitate de la bugetul de stat. Pe tronsonul Bucuresti-Moara Vlasiei, in lungime de 19,5 km, lucreaza consortiul italian Pizzarotti/Tirena Scavi, valoarea contractului fiind de 152,8 milioane de lei. Pe tronsonul Moara Vlasiei-Ploiesti, de 42,5 kilometri, lucreaza consortiul romanesc UMB Spedition/Pa &Co International/Euroconstruct Trading '98/Com-Axa. Valoarea totala a contractului se ridica la circa 100 de milioane de euro.

Premierul Emil Boc estima, in aprilie, ca pana la finele anului 2009, vor fi finalizate centura municipiului Ploiesti si aproximativ 30 de kilometri din tronsonul de autostrada Bucuresti-Ploiesti si spunea ca, in opinia sa, lucrarile de infrastructura sunt in grafic.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/28407_tronsonul_de_autostrada_bucuresti-ploiesti_va_fi_finalizat_in_iulie_2010.html