BankNews.ro - The Business Republic

Optimismul, arma secreta anticriza
Economie | Data Publicarii: 09-05-2009

Dupa o serie de dusuri din ce in ce mai reci din partea autoritatilor cu prognoze tot mai sumbre pentru acest an, in ultimele zile, oficialii Romaniei au schimbat placa.

Abia acum o luna, odata cu rectificarea bugetara, Ministerul Finantelor a anuntat noile estimari economice: deficit bugetar de 5,1% din PIB, inflatie de 5,8% si, in loc de crestere economica de 2,5%, recesiune de -4%. Improspatarea prognozelor era necesara in contextul negocierilor cu Fondul Monetar International (FMI) si Comisia Europeana (CE) pentru obtinerea imprumutului extern.
 
Ulterior, cifrele guvernului au fost confirmate de FMI, care a publicat o prognoza de recesiune de -4,1% si o inflatie de 5,9%. CE a publicat estimari similare: recesiune de -4% si deficit bugetar de 5,1% din PIB.

BNR, in campanie de marketing

Surprinzator insa, in ultimele zile, reprezentantii Bancii Nationale a Romaniei (BNR) se pare ca au pornit o campanie de "ridicare a tonusului" economiei Romaniei, care ar stagna din cauza unui efect psihologic. Potrivit lui Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National al IMM-urilor, "sunt firme care au cerere pentru produse, dar au decis sa mai astepte cu productia, deoarece le este frica". El a mai spus ca guvernul, BNR si bancile trebuie sa ia "masuri concrete" pentru a reda increderea in economie.

Insa pana la actiuni concrete, oficialii bancii centrale au demarat o campanie de imagine pentru viitorul frumos al Romaniei. Guvernatorul Mugur Isarescu a declarat, joi, ca inflatia se va diminua in urmatoarele luni, ba chiar a modificat in scadere estimarea pentru anul in curs de la 4,5% la la 4,4%. Si ca sa dea un semnal optimist, el a mai vorbit si despre "reducerea relativa a riscului de depreciere a monedei nationale".

Integral in Evenimentul Zilei

http://www.banknews.ro/stire/28321_optimismul,_arma_secreta_anticriza.html