Agentia de evaluare financiara Standard & Poor's (S & P) a coborat ratingurile bancilor israeliene Leumi le-Israel B.M., Hapoalim B.M. si Israel Discount Bank Ltd., in contextul in care estimeaza ca recesiunea mondiala va afecta grav economia Israelului in acest an.
Standard & Poor's a coborat de la 'A-' la 'BBB+' ratingurile de credite pe termen lung ale bancilor Leumi si Hapoalim, si a confirmat ratingurile 'A-2' ale creditelor pe termen scurt.
De asemenea, S&P a mai coborat vineri de la 'BBB/A-2' la 'BBB/A-2' ratingurile pentru creditele pe termen lung si pe termen scurt ale bancii Israel Discount Bank Ltd.
Perspectivele de rating ale celor trei banci israeliene sunt negative.
"Actiunea asupra ratingurilor reflecta estimarile legate de impactul negativ al crizei economice mondiale si interne asupra castigurilor bancilor israeliene, si asupra calitatii activelor", a anuntat Standard & Poor's.
S&P anticipeaza ca recesiunea mondiala va afecta grav economia israeliana in 2009. "Credem ca perspectivele de crestere se vor deteriora semnificativ fata de anii anteriori, produsul intern brut (PIB) real urmand sa se comprime cu 1,5% in 2009 si sa inregistreze o crestere modesta de numai 0,8% in 2010", a declarat Magar Kouyoumdjian, analist in cadrul Standard & Poor's.
In contextul in care atat economia Israelului cat si economia mondiala au incetinit semnificativ in 2008, Leumi a afisat in al patrulea trimestru pierderi din valorile mobiliare si din portofoliul interbancar, inregistrand si o crestere a provizioanelor pentru credite.
Ratingurile Leumi se bazeaza pe pozitia puternica in piata si pe franciza bancara interna, pe profilul puternic de finantare si pe nivelul bun de lichiditate.
"Credem ca profilul financiar al bancii Leumi, desi considerat in continuare satisfacator, va fi puternic afectat de degradarea continua a mediului de operare, mai ales din cauza incetinirii economice si slabirii pietelor de capital, atat la nivel intern cat si la nivel mondial", a mai spus Kouyoumdjian.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/28098_standard__poors_a_retrogradat_principalele_banci_israeliene,_inclusiv_bank_leumi.html