Bancherul austriac Julius Meinl, presedinte al Meinl Bank, a fost arestat miercuri seara, au anuntat oficialii bancii, adaugand ca operatiunile institutiei nu vor fi afectate in urma acestei actiuni, relateaza Reuters.
Inca din 2007, procuratura si autoritatea de supraveghere a pietelor financiare FMA au investigat presupusele acuzatii potrivit carora bancherul si Meinl Bank au fost implicati intr-o actiune neautorizata de rascumparare de actiuni in cadrul Meinl Land.
Oficialii Meinl Bank nu au dorit sa comenteze asupra motivului care a stat la baza arestarii lui Meinl.
"Meinl Bank confirma ca presedintele bancii, Julius Meinl, a fost arestat noaptea trecuta in legatura cu un interogatoriu al procurorilor din Viena", a anuntat banca.
Procurorii austrieci nu au fost disponibili imediat pentru comentarii.
Investigatiile sunt legate de grupul imobiliar Meinl European Land, lansat, condus si consiliat de Meinl Bank, care a strans miliarde de euro din partea actionarilor intre 2002 si 2007, pentru cumpararea de proprietati pe pietele emergente din Europa.
Compania a fost preluata anul trecut de catre grupul de investitii Gazit Globe din Israel si a fost redenumita Atrium European Real Estate.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/27204_bancherul_austriac_julius_meinl_a_fost_arestat.html