BankNews.ro - The Business Republic

Primele victime ale acordului cu FMI: functionarii
Economie | Data Publicarii: 30-03-2009

Daca Basescu i-a pus sa aleaga pe functionari intre taierea lefurilor sau concedierea a 5% din ei, Boc a spus ca este de acord cu ambele, pentru a se inscrie in limitele convenite cu FMI.

Guvernul va concedia mai multi bugetari si va reduce sau va comasa o parte din agentiile pe care le are in subordine pentru a se inscrie in prevedrile acordului cu FMI, potrivit unor declaratii facute de premierul Emil Boc duminica seara la Realitatea TV.

"Vom comasa si vom reduce din agentiile guvernamentale pentru a atinge ajustarea de 1,1% din PIB. In ceea ce priveste propunerile FMI, eu sunt de acord si cu reducerea cu 5% a numarului functionarilor publici dar si cu inghetarea salariilor", a spus Emil Boc. Premierul a continuat cu o serie de alte taieri de cheltuieli.

"Ca sa ajustam 1,1% din PIB, o sa reducem cheltuielile in ceea ce priveste achizitionarea de autoturisme, o sa reducem salariile bugetarilor de lux, am redus deja salariile lor de la 30.000 de euro pe luna la maxim 3000 de lei pe luna", a declarat Boc. "Am depus deja o initiatva pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Nu este o teza noua, este o opinie pe care am dezbatut-o cu colegii din PD-L. O sa fie eliminate si sporurile speciale ale demnitarilor, care sunt de 3 sau 4 ori mai mari ca salariul", a explicat premierul Emil Boc strategia guvernului de reducere a cheltuielilor.

Integral in Cotidianul

http://www.banknews.ro/stire/27039_primele_victime_ale_acordului_cu_fmi_functionarii.html