BankNews.ro - The Business Republic

RBS Romania este de vanzare
Finante-Banci | Data Publicarii: 27-02-2009

Grupul britanic Royal Bank of Scotland (RBS) va renunta la afacerile din grupa de 15 tari care include si Romania, fie prin a se retrage definitiv, fie prin vanzarea afacerilor, a spus, joi, directorul executiv al grupului, Stephen Hester.

"Trebuie sa ne concentram resursele in aceasta perioada. De aceea, in aceste tari va trebui fie sa ne retragem, fie sa gasim pe altcineva care sa se ocupe de implentarea unei alte strategii", a spus Stephen Hester in cadrul conferintei de presa pentru anuntarea rezultatelor grupului pe 2008.

RBS Romania a fost inclusa, alaturi de alte 14 subsidiare si sucursale ale bancii-mama, pe lista celor de vanzare, planul reprezentand impartirea afacerilor in 3 grupe de importanta.

"In afara Irlandei, activitatea din restul Europei si al Orientului Mijlociu a fost satisfacatoare, cu toate ca pietele din Emiratele Arabe Unite, Romania si Kayakhstan au inregistrat o incetinire in 2008", se mai arata in raportul pe 2008 al RBS.

Times relata saptamana trecuta ca Banca britanica Royal Bank of Scotland (RBS), controlata de stat si cu activitati si in Romania, ar putea separa operatiunile in doua entitati, o "banca buna" si una "rea", ultima incluzand si afacerile de retail din estul Europei, ce ar urma sa fie vandute.

Prima grupa este cea a pietelor strategice pentru grupul britanic, care vor fi pastrate. A doua este grupa afacerilor care sunt pasibile "reorientarii", iar pentru a treia, care include si RBS Romania, banca din Marea Britanie "cerceteaza oportunitatile unui nou actionariat".

In afara de Romania, in grupa a treia mai sunt incluse, printre altele, Slovacia, Portugalia, Argentina si Noua Zeelanda.

Grupul RBS a afisat joi pierderi nete de 24,1 miliarde lire sterline (34,3 miliarde dolari) in 2008, marcand cele mai puternice pierderi din istoria corporatista britanica.

Isarescu: Decizia de vanzare a RBS Romania nu reflecta ca banca nu ar fi una buna
 
Decizia Royal Bank of Scotland (RBS) de a vinde sucursala din Romania nu se refera la faptul ca banca nu ar fi una buna, aceasta urmand sa fie si pozitia directorului general al bancii, a spus, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

"Decizia nu are legatura numai cu Romania, ci cu mai multe sucursale. RBS Romania este una din cele mai solide banci, cu o profitabilitate buna si un grad de solvabilitate ridicat", a spus Isarescu, mentionand ca avea informatii dinainte ca sucursala din Romania ar putea fi vanduta.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/25946_rbs_romania_este_de_vanzare.html