BankNews.ro - The Business Republic

Ghetea: Creditarea ipotecara se va relua in cel mult un an
Finante-Banci | Data Publicarii: 26-02-2009

Creditarea in sectorul imobiliar isi va relua cresterea in cel mult un an, considera presedintele ARB, Radu Gratian Ghetea, in conditiile in care, in Romania, ponderea creditului ipotecar in volumul total al creditului si in produsul intern brut "este foarte departe de nivelul mediu european".

"In Romania este nevoie de case, chiar si acum exista o piata. Momentan creditarea se misca incet, este la relanti, insa exista semnale ca, in cel mult un an, vom asista la relansarea activitatii, fiind deosebit de importanta atat pentru clienti, cat si pentru banci", a spus Ghetea.

Cu toate acestea, exista si in prezent banci care dau imprumuturi ipotecare, sustine presedintele ARB, care nu a vrut insa sa precizeze numarul acestora.

"Stagnarea creditarii ipotecare ar putea fi caracteristica intregului sistem, dar daca ne uitam la fiecare banca in parte, lucrurile nu stau chiar asa. Sunt unele banci care inca dau credite si unele care doar au redus creditarea", sustine Ghetea.

Totodata, ARB a finalizat codul de conduita pentru sistemul bancar, care se refera la creditarea ipotecara. Codul a fost elaborat conform prevederilor la nivel european si, in prezent, mai trebuie aprobat de Consiliul de Administratie al ARB pana la intrarea in vigoare, a precizat Ghetea.

El a adaugat ca relansarea pietei imobiliare se va realiza "la un pret mult mai corect fata de ce era pana acum", si, totodata eliminand speculatorii. In conditiile din prezent, stagnarea pietei imobiliare este cauzata, in opinia sa, de amanarea deciziei de catre a cumpara o locuinta, pe fondul sentimentului de instabilitate din sistem.

Pe de alta parte, el a mentionat ca se asteapta la o crestere a numarului de intarzieri la plata imprumuturilor catre banci.

"Aceasta este realitatea si nu trebuie sa ne sperie, dar e nevoie de multa atentie", a spus Ghetea, amintind ca a cerut in acest sens schimbarea modului de constituire a provizioanelor, pentru a prelungi perioada de gratie de la 90, la 120 sau 150 de zile.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/25926_ghetea_creditarea_ipotecara_se_va_relua_in_cel_mult_un_an.html