Primul ministru Emil Boc a anuntat vineri, la Cluj, ca Guvernul va adopta in sedinta de miercuri o ordonanta de urgenta prin care va micsora cuantumul taxei de poluare.
"Cuantumul taxei, nu va pot spune pentru ca va fi decis in Guvern, dar ea va fi o taxa mai mica decat cea actuala, dar care va tine cont de nevoile industriei autohtone, de interesele cetateanului roman, si va fi compatibila cu normele europene", a declarat premierul Boc.
Primul ministru a mai afirmat ca ordonanta va reglementa si problema inmatricularii masinilor care au fost achizitionate inainte de 15 decembrie, dar care au primit termen la RAR dupa aceasta data. "Concret, va pot spune ca miercuri, in Guvern, vom avea o Ordonata de Urgenta prin care vom reglementa, in primul rand, situatia celor care au cumparat si si-au adus masina in tara inainte de 15 decembrie si vor plati tot vechea taxa, pasuindu-i un interval de timp pentru a isi putea face inmatricularea, cunoscut fiind faptul ca nu puteau sa isi inmatriculeze masina, dat fiind termenul scurt pe care l-a lasat Cabinetul Tariceanu", a mai spus Emil Boc.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/25435_guvernul_va_micsora_in_sedinta_viitoare_taxa_de_poluare.html