BankNews.ro - The Business Republic

Un barbat misterios imparte bani americanilor cu probleme
International | Data Publicarii: 06-02-2009

Un barbat necunoscut, care isi spune Bill Salvatorul, a pornit o campanie de impartire a banilor in New York, pentru promovarea unui site de anunturi. Acesta a improvizat un ghiseu in Times Square, si sub o pancarta pe care scria "Ghiseul de salvare", oferea bani oamenilor cu probleme, care stateau la coada, la temperaturi sub zero grade. Binefacatorul Bill nu si-a aratat prea mult fata, fiind pazit de garzi de corp tot timpul. Oamenii primeau de la 50 de dolari in sus, fiecare spunandu-si problema unui asistent, care avea o camera de filmat si un microfon. Un tanar fusese concediat si a primit 50 de dolari, iar un barbat a carui mama era pe moarte a primit 150 de dolari.

Bill a ajutat si un barbat care a luptat in Irak, el neputand sa se ingrijeasca si avand o datorie la chirie de 500 de dolari, dar si pe un altul care nu avea unde sa locuiasca si ce sa manance. Totusi, Bill nu este total dezinteresat, cei 500.000 de dolari pe care ii va da pomana avand ca scop promovarea site-ului www.bailoutbooth.com. Asa ca, in plina criza, in loc sa cumpere publicitate scumpa, a hotarat sa ajute americanii amarati, care aflau astfel si de site. Dupa doua zile la New York, Bill va pleca la Washington, Boston si Philadelphia, iar identitatea sa va ramane secreta, pentru a nu fi pus in pericol.

Curentul

http://www.banknews.ro/stire/25142_un_barbat_misterios_imparte_bani_americanilor_cu_probleme.html