BankNews.ro - The Business Republic

Masura neimpozitarii profitului reinvestit va fi aplicata din al doilea trimestru al anului 2009
Finante-Banci | Data Publicarii: 03-02-2009

Masura privind neimpozitarea profitului reinvestit va fi aplicata din trimestrul al doilea al acestui an, nu din 2010, cum s-a stabilit initial, a anuntat luni premierul Emil Boc, la finalul discutiilor cu partenerii sociali.

Ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, a anuntat saptamana trecuta ca masura privind neimpozitarea profitului reinvestit, care va fi introdusa in noul Cod Fiscal, va fi aplicata incepand cu 2010.

Alte masuri decise luni, in cadrul negocierilor Guvern - sindicate, vizeaza modificarea tarifului de utilizarea a infrastructurii feroviare publice avand ca indicator de referinta tona/km transportat, operationalizarea Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri si infiintarea Fondului de Contragarantare pentru IMM-uri.

Totodata, in primul trimestru al anului 2009 va fi adoptata legea parteneriatului public-privat.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/25001_masura_neimpozitarii_profitului_reinvestit_va_fi_aplicata_din_al_doilea_trimestru_al_anului_2009.html