BankNews.ro - The Business Republic

Cardul de credit, mai ieftin decat imprumutul de nevoi
Finante-Banci | Data Publicarii: 27-01-2009

In plus, instrumentul de plata ofera si avantajul unei perioade de gratie si este si mult mai usor de accesat. Diferenta la nivelul DAE ajunge si la 9,5%. Intr-o perioada in care creditul de nevoi personale este "promovat" cu dobanzi mai mult decat prohibitive, acolo unde nu a disparut, cardul de credit devine un instrument cel putin satisfacator pentru finantarea nevoilor curente ale persoanelor fizice. Pentru prima data de la aparitia cardului de credit in Romania, el este mai ieftin decat un imprumut de nevoi personale. Daca pentru un imprumut de nevoi personale de 12.000 de lei (3.000 de euro) contractat pe 5 ani platim, cu mici exceptii, o Dobanda Anuala Efectiva de peste 25% pe an, cardurile de credit au acum costuri ce nu depasesc 22% din suma retrasa.

De fapt, exista suficient de multe banci care isi promoveaza propriul card cu dobanzi mai mici decat la imprumutul de nevoi.

Acest fenomen era imposibil de intalnit in urma cu trei-patru luni. Este si cazul ING, Alpha Bank, OTP, Libra Bank sau Piraeus Bank. Toate aceste banci au dobanzi mai mici la carduri decat la imprumuturile de nevoi in lei in cazul in care folosim cardul direct pentru cumparaturi. La ING avem o DAE de 17,04% pentru card si cel putin 24% pentru imprumut, la Alpha Bank diferenta este de la 18,02 la 29%, la OTP de la 20,27 la 29,54%, iar la Piraeus, care a lansat recent un card adresat persoanelor cu venituri peste medie, dobanda la card este cu peste opt procente mai mica, potrivit portalului financiar finzoom.ro.

Perioada de gratie, un alt avantaj oferit de card, variaza intre 45 si 60 de zile, in functie de banca. Atentie insa, este important ca instrumentul de plata sa fie folosit direct la comerciant pentru a beneficia de costurile expuse mai sus.

"Principalele caracteristici care trebuie urmarite in alegerea unui card de credit sunt: perioada de gratie, suma minima de rambursat, Dobanda Anuala Efectiva si comisioanele. Perioada de gratie reprezinta perioada pe parcursul careia pentru platile efectuate catre comercianti nu este perceputa dobanda", spune Alexandra Sare-Alba, analist financiar la brokerul Finzoom. Valoarea cumparaturilor efectuate la comercianti intr-o luna trebuie rambursata integral pana la finele perioadei de gratie. O parte dintre bancile care emit carduri de credit si-au extins perioada de gratie si pentru retragerile de numerar. Suma minima lunara de plata se calculeaza ca si procent din suma folosita din limita de credit si de obicei variaza intre 2 si 10%. Cu cat suma minima rambursata este mai mica, cu atat creditul devine mai costisitor pentru ca dobanda se aplica la soldul creditului.

Principalele comisioane care trebuie luate in consideratie sunt: comisionul de emitere, taxa anuala de administrare, comisionul de eliberare de numerar de la ATM. Exista banci care, pentru a atrage cat mai multi utilizatori, ofera emiterea sau administrarea cardului gratuit.

Comisionul de retragere numerar difera in functie de operatiunea efectuata: retragere numerar la ghiseu, la bancomatul propriu sau al altei institutii de credit din tara sau din strainatate.
 
Cotidianul

http://www.banknews.ro/stire/24772_cardul_de_credit,_mai_ieftin_decat_imprumutul_de_nevoi.html