Reteaua de magazine Mobexpert i-a dat in judecata, la Tribunalul Bucuresti, pe reprezentantii Kika, acuzandu-i de concurenta neloiala pentru ca ar folosi un slogan de promovare asemanator cu cel al Mobexpert.
Reprezetantii Mobexpert spun ca sloganul nou infiintatului magazin de mobila Kika, "Mii de idei pentru amenajarea dormitorului", este asemanator cu cel al magazinului familiei Sucu, "Mii de idei frumoase, care nu sunt neaparat scumpe", ceea ce creeaza cumparatorilor "confuzie si riscul de asociere". Ei ii acuza pe cei de la Kika de faptul ca vor sa se foloseasca de renumele Mobexpert pentru a intra mai usor pe piata din Romania.
De asemenea, Mobexpert arata, in actiunea depusa la dosar, ca "gradul de similaritate vizuala este foarte ridicat, dat fiind impactul inceputului comun al sloganurilor in perceptia consumatorului potential".
Mobexpert isi motiveaza actiunea aratand ca exista un risc ca oamenii care vad reclama sa creada ca marfa provine de la acelasi producator si sa se creeze ideea ca e vorba de aceeasi gama de produse.
Prin urmare, reprezentantii Mobexpert le cer magistratilor sa oblige Kika sa inceteze sa foloseasca sloganul, pentru ca le incalca dreptul la marca, si sa achite cheltuielile de judecata.
Kika nu a depus inca nici un document la dosarul din instanta.
Primul termen al procesului va avea loc in data de 27 ianuarie.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/24678_mobexpert_acuza,_in_instanta,_firma_kika_de_concurenta_neloiala.html