Tunarea modelelor Porsche nu este ceva nou, majoritatea pasionatilor de masini sport cu veleitati ingineresti visand sa modifice un astfel de automobil dupa propriile nevoi de design si putere. W3 Triposto iese insa in evidenta prin schimbarea dramatica atat a formei exterioare, cat si a performantelor motorului.
W3 Triposto este opera a doi tuneri canadieni, Hugh si Clyde Kwok si se bazeaza pe clasicul model Porsche 911. Prima si cea mai spectaculoasa caracteristica este locul central al soferului, asemanator cu cel al pilotilor de monoposturi F1. In plus, in stranga si in dreapta sa mai sunt doua locuri pentru pasagerii amatori de senzatii tari.
Masina este propulsata de un motor a carui putere a fost marita pana la 300 CP, suficienti pentru atingerea unei viteze de aproape 300 km/h, in conditiile in care greutatea nu depaseste 1.050 kg. Pretul automobilului este de 250.000 dolari.
Redactia BankNews.ro
http://www.banknews.ro/stire/24167_porsche_911_cu_trei_locuri,_conceput_pentru_senzatii_tari.html