BankNews.ro - The Business Republic

Raiffeisen Banca pentru Locuinte inaugureaza la Sibiu o noua reprezentanta
| Data Publicarii: 25-07-2006

Raiffeisen Banca pentru Locuinte inaugureaza astazi sediul din Sibiu, continuand seria inaugurarilor de reprezentante Raiffeisen Banca pentru Locuinte  din  afara Bucurestiului, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Noul sediu al bancii se afla in strada Al. I. Cuza, nr.1. Strategia de dezvoltare a bancii a vizat inca de la inceput deschiderea de reprezentante in principalele orase din tara, potentialul zonei fiind principalul atuu in alegerea locatiilor.

“Strategia de extindere a retelei de reprezentante este dupa cum se poate observa una extrem de agresiva. Sibiul este al treilea oras in care, in mai putin de o luna si jumatate, am decis sa fim prezenti.

Atentia acordata clientilor si calitatea serviciilor stau la baza dezvoltarii si extinderii noastre.”, a afirmat  Dl. Hans Joerg Schmid, Director  Distributie Raiffeisen Banca pentru Locuinte.

Pana in prezent, 6.200 de sibieni au incheiat  contracte de economisire-creditare cu Raiffeisen Banca pentru Locuinte. Dintre acestia, 42 % sunt persoane cu varste cuprinse intre 26 si 40 de ani. Valoarea totala a acestor contracte este de  aproape 33 milioane Euro.

In functie de variantele de tarif  s-au incheiat :
-26% dintre contracte cu Tarif Rapid ;
-29% dintre contracte  cu Tarif Standard;
-45% dintre contracte  cu Tarif Moderat;

Raiffeisen Banca pentru Locuinte si-a majorat, in 2005, numarul de clienti cu 45.000 ajungand la sfarsitul anului la aproximativ 80.000 de contracte incheiate.
Valoarea totala a contractelor semnate de catre clientii RBL era la 31 decembrie 2005 de 243 milioane de euro, cu 57% mai mare decat in anul precedent cand acest indicator a fost echivalentul a 155 milioane de euro.

O tendinta ascendenta au avut si depozitele atrase de la clienti. In anul 2005, volumul depozitelor a crescut de trei ori comparativ cu anul 2004. Ca urmare, resursele atrase de la clienti erau la sfarsitul anului trecut de aproximativ 28 milioane de euro, valoare mult peste ceea ce se prognozase, respectiv 22 milioane de euro.
Un alt indicator care reflecta comportamentul clientilor RBL este suma medie contractata. Anul trecut aceasta a fost de 5.400 euro (echivalent lei), fata de 4.700 valoarea progonozata.

In prezent, produsul de economisire-creditare este vandut prin trei canale de distributie: prin reteua proprie de agenti de vanzari, prin agentiile si sucursalele Raiffeisen Bank, precum si prin alte companii cu care Raiffeisen Banca pentru Locuinte are incheiate parteneriate.

Pentru anul acesta Raiffeisen Banca pentru Locuinte are aprobat un plan initial de investitii de peste 6 milioane de euro, principalele directii strategice fiind distributia, promovarea produsului si tehnologia informatiei.

Raiffeisen Banca pentru Locuinte S.A., si-a  inceput activitatea in iunie 2004, fiind prima banca pentru locuinte din sistemul bancar romanesc. Produsul oferit este in lei si presupune existenta unei perioade minime de economisire, urmata de acordarea unui credit cu dobanda fixa pentru activitati in domeniul locativ. Potrivit actului constitutiv, Raiffeisen Bank Romania si Schwäbisch Hall-Germania detin fiecare cate 33,324% din actiuni, iar Raiffeisen Bausparkasse Austria detine alte 33,35% din participatii. Capitalul social al bancii este in prezent echivalentul a 25 milioane de euro.

 

Redactia BankNews.ro

http://www.banknews.ro/stire/2383