BankNews.ro - The Business Republic

Mentinem sau nu cota unica?
Economie | Data Publicarii: 15-12-2008

Finantistii cer Guvernului sa nu renunte la aceasta taxa, sindicatele vor sa o "sparga". Reprezentantii muncitorilor spun ca taxa de 16% incurajeaza castigurile speculative, economistii se tem ca renuntarea la ea ar duce la o destabilizare a sistemului fiscal, noteaza Adevarul.

Inainte de alegeri, doua tabere pareau imposibil de conciliat in privinta cotei unice de impozitare: sindicatele si partidele de stanga cereau renuntarea la aceasta formula de impozitare, patronatele si politicienii de centru-dreapta pledau pe toate canalele pentru pastrarea ei.

Acum, cand reprezentantii la varf ai ambelor tabere trebuie sa se puna de acord pentru formarea noului guvern, lucrurile s-au mai nuantat, dar cota unica intretine in continuare tensiunea. Cel putin, sindicatele nu renunta la ideea ca veniturile sa se impoziteze progresiv, si nu in cota unica.

"Marile confederatii sindicale au analizat, saptamana trecuta, situatia creata de aplicarea cotei unice si am ajuns cu totii la concluzia ca aceasta nu mai trebuie pastrata. De aceea, in cursul acestei saptamani, reprezentantii tuturor confederatiilor vor purta discutii la Palatul Victoria si vor cere noului guvern sa renunte la cota unica", ne-a declarat Valentin Mocanu, purtatorul de cuvant al CNSLR "Fratia". El a subliniat ca toata miscarea sindicala s-a exprimat in mod clar impotriva cotei unice, in cadrul ultimelor intalniri pe aceasta tema, iar la Guvern va fi prezentat un punct de vedere comun.

Se incurajeaza luxul de import

Principalul argument al sindicatelor, pentru renuntarea la cota unica, este acela ca persoanele cu venituri mari au mai mult de castigat decat cele cu venituri mici. Si, avand in vedere comportamentul celor cu venituri mari si foarte mari, "putem spune ca a fost favorizat un anume tip de consum, respectiv cumpararea produselor de lux, care de regula sunt aduse din import", spune Valentin Mocanu. De asemenea, liderul sindical considera ca "prin cota unica se mentin si se adancesc dezechilibrele care ne-au adus in situatia cu care ne confruntam acum".

Economia gri n-a iesit la lumina

Analistul economic Ilie Serbanescu ne-a declarat ca, din punctul sau de vedere, cota unica nu si-a atins tintele. "Menirea pentru care a fost aplicata - aducerea la suprafata a economiei nefiscalizate - nu s-a indeplinit, si cota unica nu a redus fiscalitatea care apasa pe locurile de munca. Fiscalizarea zonei gri este legata de contributiile sociale, si acestea sunt foarte mari.

Tarile normale au impozitare progresiva, dar la noi discrepantele sociale au aparut pe cand cota unica nu exista", afirma Ilie Serbanescu. El considera ca administratorii viitorului buget "nu se vor putea descurca fara o crestere a taxelor si impozitelor", in perioada urmatoare. "Daca nu vor lua astfel de masuri, toata sarcina va cadea pe devalorizarea leului, ceea ce ar fi mult mai grav", conchide Ilie Serbanescu.

Expertii fiscali au increde in cota unica

Strategia fiscala pe care ar trebui sa o adopte Ministerul Finantelor in perioada de criza financiara ar trebui sa vizeze pastrarea cotei unice de impozitare si continuarea acordarii ajutoarelor de stat, a declarat, la o conferinta de presa, Mihaela Mitroi, partener PricewaterhouseCoopers.

"Finantele nu trebuie sa intervina in perioada de criza cu modificari substantiale in politicile fiscale. Ar trebui pastrata cota unica de impozitare pentru ca Romania se afla intr-un asa numit concurs de frumusete, in care concureaza cu tarile din regiune. Bulgaria isi pastreaza cota de 10%, Ungaria pe cea de 15% si, in acest context, Romania trebuie sa se mentina atractiva pentru investitii", a afirmat Mihaela Mitroi.

Cresterea fiscalitatii ar fi contraproductiva pe termen lung pentru economia romaneasca, avand in vedere ca veniturile bugetare au crescut consistent in ultimii ani.

Bancherii nu vor taxe mai mari

"Tendinta pe plan mondial este de reducere a taxelor", a afirmat directorul Directiei Audit a BNR, Eugen Radulescu. "Nu ar fi niciun castig pentru economia noastra, pe termen lung, sa crestem fiscalitatea. Daca s-ar putea realiza un echilibru mai degraba prin reducerea cheltuielilor decat prin cresterea taxelor ar fi un lucru foarte bun.

Prima data sa se uite la cheltuielile bugetare care nu au avut niciun rost", a spus Radulescu, dupa un seminar organizat la BNR. El a amintit ca in prima parte a anului veniturile bugetare au crescut cu 40%, evolutie care nu s-a simtit insa intr-un rezultat concret pe partea cheltuielilor.

"Noi mergem contra curentului din UE, pentru ca avem o alta situatie. Ei trebuie sa stimuleze cererea interna, dar la noi nu este nevoie, pentru ca cererea e mare", a explicat Radulescu. 

Cota unica in tarile vecine

  • Bulgaria a redus recent cota pana la 10%.
  • Republica Ceha a introdus recent taxa unica de 15%.
  • Estonia a redus cotele de impozit, de la 26% in 2003 la o cota unica de 21% in 2008.
  • Slovacia a trecut de la 38% la o cota unica de 19%.
  • Lituania a aplicat reduceri succesive, ajungand pana la un nivel de 24%.

Integral in Adevarul

http://www.banknews.ro/stire/23649_mentinem_sau_nu_cota_unica.html