Presedintele Raiffeisen Group, Herbert Stepic, sustine ca banii ar putea fi scosi din rezervele minime impuse bancilor sau de la Uniunea Europeana.
Romania are nevoie de 10 miliarde de euro pentru restabilirea increderii in economie, afirma presedintele Raiffeisen Group, Herbert Stepic. Din aceasta suma, cinci miliarde ar trebui destinate exclusiv sectorului bancar, sustine oficialul. Herbert Stepic considera ca politicienii ar trebui sa creeze pachete similare de ajutor precum cele din Occident. "Probabil un pachet de 10 miliarde de euro ar fi arhisuficient pentru asigurarea lichiditatii din piata. Iar cinci miliarde de euro ar fi mai mult decat suficient pentru sistemul bancar, iar restul pentru economia reala", a spus Stepic.
Presedintele Raiffeisen Bank Romania, Steven van Groningen, a mentionat la randul sau ca banca nu cere bani de la stat, respectiv de la contribuabili, ci ar prefera sa isi poata utiliza propriii bani, care ar rezulta dintr-o noua diminuare a rezervelor minime obligatorii de catre banca centrala.
Aceasta masura ar trebui sa ridice si lichiditatea din piata, sustine Van Groningen.
Referindu-se la regulamentul bancar actual si la nivelul rezervelor minime obligatorii, acesta a mai subliniat ca ele ar trebui sa se calculeze pe baza de active si nu de pasive, cum se procedeaza in momentul de fata. "Daca dam credite pe termen lung, care dezvolta economia si cresc productivitatea, atunci rezervele minime obligatorii pot fi diminuate. Astfel, bancile pot fi ajutate fara sa se faca apel la bani publici. Rezervele minime sunt instrument de politica monetara, nu de supraveghere bancara, cum se manifesta acum", a subliniat Van Groningen.
In ultima perioada, mai multi bancheri importanti din Romania au lansat pe piata o serie de propuneri menite sa deblocheze activitatea de creditare. Odata cu intensificarea crizei financiare aceste propuneri vor ajunge, cel mai probabil, pe masa Bancii Nationale a Romaniei. Principala propunere vizeaza reducerea rezervelor minime obligatorii care, in Romania, au cel mai ridicat nivel din Europa. Daca pana acum se vorbea despre diminuarea rezervelor pentru lei, unii bancherii scot in fata si reducerea rezervelor in valuta.
Seful Raiffeisen Romania propune diversificarea nivelului de rezerva in functie de tipul creditului, mai mici pentru investitii si mai mari pentru credite de consum. "Una dintre masurile discutate in Asociatia Romana a Bancilor este ca rata rezervelor minime obligatorii sa fie legata de active, nu de pasive, astfel incat nivelul acestora sa poata fi mai scazut pentru creditele acordate pentru investitii si mai ridicat pentru imprumuturile de consum", spune presedintele bancii austriece, Steven van Groningen, citat de NewsIn. Alte propuneri ar fi rediscutarea regulamentului de creditare, care a redus mult gradul de indatorare, dar si masuri de natura fiscala cum ar fi deducerea ratelor la creditul imobiliar din impozitul pe venit.
Cotidianul
http://www.banknews.ro/stire/23589_bancherii_cer_5_miliarde_de_euro_pentru_reluarea_creditarii.html