BankNews.ro - The Business Republic

Studiu: 63% dintre romani prefera sa aiba sefi
HR/Cariere | Data Publicarii: 12-12-2008

Studiul "Atitudini fata de munca in Romania", lansat, joi, de Fundatia Soros, releva faptul ca perceptia romanilor fata de locul de munca este marcata de atributele de siguranta si utilitate sociala.

"Aparitia pe primul loc a nevoii referitoare la siguranta locului de munca nu este deloc suprinzatoare, data fiind experienta relativ recenta a disponibilizarilor masive din companiile foste de stat sau privatizate", a explicat sociologul Mircea Comsa, coautor al studiului.

Romanii ar prefera intr-o masura semnificativ de mare sa lucreze pentru altcineva (63%), mai degraba decat pe cont propriu (30%), respectiv sa lucreze intr-o firma mare (54%) in defavoarea uneia mici (28%). De asemenea, jumatate din populatia adulta ar dori sa lucreze pentru o firma de stat (51%), doar 37% preferand o firma privata.

Lucrarea releva faptul ca 78% din persoanele ocupate au declarat ca prefera intr-o masura foarte mare un loc de munca sigur, iar 38% sunt de parere ca locul lor de munca actual este foarte sigur. 68% spun ca este foarte important ca un loc de munca sa ofere un venit ridicat, iar 10% sunt total de acord ca locul lor de munca le asigura un astfel de venit.

Majoritatea angajatilor din Romania se declara satisfacuti de locul de munca. Astfel, 13% spun ca sunt complet multumiti, 18% foarte multumiti, 47% destul de multumiti si doar 16% declara ca sunt nici multumiti, nici nemultumiti (restul de 6% sunt nemultumiti.

Din totalul celor care se declara complet sau foarte multumiti de locul de munca, barbatii au un grad de satisfactie ceva mai mare comparativ cu femeile. Satisfactia tinde sa creasca pe masura ce creste varsta, nivelul de educatie si clasa sociala, este maxima in cazul patronilor (58% sunt foarte sau complet multumiti de locul lor de munca) si ceva peste medie in Bucuresti.

In ceea ce priveste rata de participare a populatiei ocupate la programe de pregatire profesionala, cu un procent de 25%, Romania se afla, in context international, pe pozitia 28 din 33 de tari.

Venitul mediu al femeilor angajate in sectorul de stat este de 85% din cel al barbatilor, iar in sectorul privat, de 79% din cel al barbatilor.

Studiul "Atitudini fata de munca in Romania" se bazeaza pe rezultatele a doua sondaje de opinie, realizate in perioada 4-24 mai 2008, primul pe un esantion de 2.400 de persoane, reprezentativ pentru populatia adulta neinstitutionalizata a Romaniei (in varsta de 18 ani si peste), avand o marja de eroare de 2%. Al doilea sondaj, cu un esantion de 1.000 de persoane, este reprezentativ pentru populatia roma din Romania (in varsta de 18 ani si peste), avand o marja de eroare de 3%.

Agerpres

http://www.banknews.ro/stire/23586_studiu_63p_dintre_romani_prefera_sa_aiba_sefi.html