BankNews.ro - The Business Republic

BNR: Deficitul de cont curent a atins 3,336 miliarde euro
| Data Publicarii: 25-07-2006

In perioada 1.01-31.05.2006, contul curent al balantei de plati a inregistrat un deficit de 3 336 milioane euro, mai mare cu 53,2 la suta decat cel din perioada similara a anului anterior, in principal pe seama accentuarii deficitului balantei comerciale, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Deficitul de cont curent a fost acoperit in proportie de 85,7 la suta prin investitii straine directe (2,9 miliarde euro in primele cinci luni ale anului 2006, comparativ cu 1,5 miliarde euro in perioada corespunzatoare din 2005).

In comunicatul de presa al Bancii Nationale a Romaniei se mai precizeaza ca:

Datoria externa pe termen mediu si lung a inregistrat la 31 mai 2006 nivelul de 24 787 milioane euro, in crestere cu 0,9 la suta fata de 31 decembrie 2005.

Datoria externa publica si public garantata a inregistrat la 31 mai 2006 un sold de 10 957 milioane euro si a reprezentat 44,2 la suta din datoria externa pe termen mediu si lung (fata de 45,9 la suta la 31 decembrie 2005).

Datoria externa negarantata public a insumat 12 976 milioane euro la 31 mai 2006, fiind cu 5,2 la suta mai mare decat la 31 decembrie 2005.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu si lung a fost in perioada 1.01-31.05.2006 de 16,2 la suta, fata de 18,2 la suta in anul 2005.

Gradul de acoperire a fost la 31 mai 2006 de 6,3 luni de import, fata de 6,4 luni de import la 31 decembrie 2005.

Redactia BankNews.ro

http://www.banknews.ro/stire/2355