Pretul caselor a inregistrat o scadere abrupta la nivel mondial de la inceputul anului 2008, potrivit unui studiu anual realizat de firma de consultanta imobiliara Knight Frank. In trimestrul al treilea, tarile cu cele mai mari declinuri la valoarea locuintelor au fost Lituania (6,2%), Canada (4,9%), Marea Britanie (4,6%) si Norvegia (4,5%).
Fata de trimestrul anterior, indexul global al preturilor realizat de Knight Frank s-a depreciat cu 0,3%, iar pentru ultimul trimestru al anului se asteapta rezultate si mai proaste. “Este clar ca nicio parte a lumii nu a fost ocolita de criza. Lunile viitoare pot aduce corectii mult mai mari decat pana acum”, spune Nicholas Barnes, coordonatorul studiului.
Scaderile cele mai mari in raport cu trimestrul trei din 2007 au fost in Lituania, cu 24,1%, Statele Unite ale Americii, - 16,3%, Estonia - 16% si Marea Britanie cu 15,4%, dintr-o lista de 44 de tari. O serie de state, mai ales cele din Europa de Est, a raportat anul trecut cresteri puternice ale preturilor caselor. Astfel, in Slovacia locuintele s-au apreciat cu 31,2%, in Rusia cu 26,9% si in Bulgaria cu 26,8%. In 2008 insa, toate aceste piete fie si-au diminuat semnificativ cresterea, fie au trecut la valori negative.
Dubai, pentru prima data inclus in studiu, este unul dintre putinele locuri unde locuintele continua sa se aprecieze sustinut. In al treilea trimestru din 2008 preturile au cunoscut o crestere cu 76,1% fata de perioada similara a anului trecut.
George Trifu
http://www.banknews.ro/stire/23041_pretul_caselor,_in_declin_peste_tot_in_lume.html