BankNews.ro - The Business Republic

Un an fara bonusuri pentru bancherii din intreaga lume
International | Data Publicarii: 20-11-2008

Pierderile-record si nevoia de lichiditati determina grupurile bancare sa stranga cureaua. Dupa Goldman Sachs si UBS este randul bancii Barclays sa anunte ca directorii executivi vor primi anul acesta doar salariul, fara deja faimoasele bonusuri.

Cele mai mari banci ale lumii simt din ce in ce mai mult efectele crizei economice globale si sunt fortate sa ia masuri drastice pentru a face rost de lichiditati, scrie Reuters. Banca britanica Barclays a cerut investitorilor sapte miliarde de lire sterline

(10,5 miliarde de dolari) pentru a-si majora capitalul si in schimb nu va mai oferi bonusuri directorilor executivi de top.

Decizia Barclays de a renunta la renumitele remuneratii considerate una din cauzele care au dus la criza financiara vine dupa o actiune similara venita din partea grupurilor Goldman Sachs si UBS.

Cel mai bine platit bancher se conformeaza

CEO-ul Barclays John Varley, seful diviziei de investitii bancare, Robert Diamond, seful diviziei comerciale, Frits Seegers, dar si directorul de finante, Chris Lucas, nu vor mai primi anul acesta nicio lira in plus pe langa salariul de baza.

Anul trecut, Diamond, cel mai bine platit bancher al Barclays, a primit un bonus de 6,5 milioane de lire sterline (9,75 milioane de dolari) pe langa salariul de baza anual de 250.000 de lire sperline, relateaza "Bloomberg".

Si seful Deutsche Bank, Josef Ackermann, a anuntat luna trecuta ca impreuna cu ceilalti membri ai conducerii bancii vor renunta la bonusurile pe anul acesta. Analistii sunt de parere ca in curand mai multe banci vor lua decizii similare.

Asta, in conditiile in care guvernele din intreaga lume au anuntat in ultimele saptamani planuri financiare de sute de miliarde de dolari destinate salvarii bancilor de la o soarta similara celei a Lehman Brothers.

De ajutoarele financiare de la stat au beneficiat si Barclays, UBS, dar si Goldman Sachs.

Adevarul

http://www.banknews.ro/stire/22895_un_an_fara_bonusuri_pentru_bancherii_din_intreaga_lume.html