BankNews.ro - The Business Republic

Perspectiva restructurarilor planeaza deasupra a doua mari banci germane
International | Data Publicarii: 18-11-2008

Expunerea la asa numitele "credite toxice" continua sa faca victime in randul bancilor europene. Ieri, doua mari institutii financiare germane au anuntat rezultate financiare negative si au pus pentru prima data problema unor restructurari care sa le permita sa supravietuiasca crizei, scrie Deutsche Welle.

Banca germana detinuta de stat, KfW, a raportat o pierdere la noua luni de 1,8 miliarde euro. Banca a fost trasa in jos de majorarea pachetului de actiuni detinut la IKB, institutie nevoita sa apeleze la un ajutor de peste 1,1 miliarde de dolari dat de stat.

O contributie majora la pierderile uriase a avut-o si criza din Islanda, unde banca avea numeroase investitii si un transfer gresit de bani in valoare de 319 milioane de euro catre Lehman Brothers, la o zi dupa ce banca americana isi anuntase falimentul. 
 
O alta banca aflata in dificultate este Hypo Real Estate (HRE). Dupa ce la inceputul anului a fost salvata cu greu de la faliment, se asteapta sa incheie anul cu pierderi de peste 3 miliarde euro. Banca a obtinut un ajutor de 15 miliarde de euro din partea guvernului si lucreaza in prezent la un program amplu de restructrurare a activitatii.

George Trifu

http://www.banknews.ro/stire/22801_perspectiva_restructurarilor_planeaza_deasupra_a_doua_mari_banci_germane.html