BankNews.ro - The Business Republic

O garsoniera pe credit a ajuns 200.000 de euro
Finante-Banci | Data Publicarii: 06-11-2008

In ciuda faptului ca preturile locuintelor au scazut cu peste 30% in ultimul an, achizitionarea unei locuinte pe credit e mult mai costisitoare decat in august 2007, noteaza Cotidianul.
 
Desi locuintele sunt mai ieftine decat anul trecut, majoritatea romanilor vor trebui sa faca un efort financiar semnificativ mai mare pentru a-si cumpara o casa. Nu este o fraza absurda, ci pura realitate. Acest aparent paradox se naste din majorarea abrupta a costurilor pe care bancile le percep la creditele pentru locuinta.

Mai clar, daca anul trecut pentru o garsoniera care costa 75.000 de euro plateam dupa 25 de ani aproximativ 140.000 de euro, in acest moment pentru aceeasi locuinta, care acum costa aproximativ 60.000 de euro, platim de la 178.000 de euro in sus pe aceeasi perioada de creditare.

Adica, daca in urma cu aproximativ un an trebuia sa dislocam 16,4 euro in fiecare zi timp de 25 de ani pentru a plati casa, acum aceasta valoare a crescut pana la aproape 20 de euro.

Pentru a evidentia costurile actuale ale unui credit am luat in consideratie ofertele a trei banci de top din Romania, care au cote semnificative in ceea ce priveste creditarea imobiliara. Astfel, BCR, in cea mai avantajoasa varianta de credit pentru locuinta in euro, ofera o dobanda de 10,38% pe an, adica o DAE de 11,70%, costuri echivalente unei rate lunare de 461,8 euro la un credit de 60.000 de euro contractat pe 25 de ani

Suma totala de rambursat ajunge la aproape 179.000 de euro. BRD percepe la creditul Habitat o dobanda de 9,01% pe an, o DAE de 12,81% si o rata pentru cazul expus mai sus de 594 de euro. Suma totala ce va trebui rambursata urca putin peste 180.000 de euro. UniCredit Tiriac are o DAE de 15,7% la creditul imobiliar clasic. Rata lunara este de aproximativ 720 de euro, in timp ce suma totala ce va trebui rambursata ajunge la 202.000 de euro.

Anul trecut, aceleasi banci aveau oferte diferite. Am realizat un calcul pentru situatia din august 2007 si pentru un credit de 75.000 de euro, adica echivalentul de atunci al unei garsoniere. La BCR aveam o dobanda de 5,8%, comisioane totale de 10.000 de euro si un comision initial de 1.338 de euro. In total, plateam la finalul perioadei 140.301 euro. Rata de multiplicare a sumei imprumutate era astfel de aproape 2 fata de aproape 3, cat este in prezent.

Clientul a dat de doua ori mai mult decat s-a imprumutat, iar acum ar da de trei ori mai mult. La BRD aveam DAE 8,29% si comisioane totale de 15.000 de euro. La final dadeam 145.611 euro. La UniCredit Tiriac aveam DAE 9,04%, comisioane de aproape 30.000 de euro si un cost final de 150.334 de euro.

Cel mai costisitor credit de atunci, luand in consideratie parametrii expusi mai sus, avea DAE de 11,24%, suma totala de rambursat fiind de 174.992 de euro, insemnand de 2,4 ori suma imprumutata. In acest moment, pentru garsoniera despre care vorbeam mai sus platim, in cea mai dezavantajoasa varianta, aproximativ 218.000 de euro dupa 25 de ani la un credit de 60.000 de euro, cu DAE de 15,5%. Coeficientul de multiplicare este de aproape 3,7. Fata de anul trecut, apartamentele si garsonierele vechi s-au ieftinit cu pana la 30%, potrivit datelor colectate de agentiile imobiliare, insa aceasta reducere de preturi nu pare sa conteze foarte mult in contextul in care cei mai multi romani isi iau case pe credit, iar majoritatea creditelor s-au scumpit spectaculos.

Cotidianul

http://www.banknews.ro/stire/22474_o_garsoniera_pe_credit_a_ajuns_200000_de_euro.html