Majorarea dobanzilor si a comisioanelor fara notificari prealabile sau introducerea unor comisioane noi, neprevazute in contract si inregistrarea nejustificata la biroul de credite - sunt cele mai frecvente probleme pe care romanii le-au reclamat in relatiile cu bancile.
Numai in ultima luna, la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au fost depuse peste 500 de reclamatii cu privire la banci. Potrivit vicepresedintelui ANPC, Gheorghe Ciubotaru, de la inceputul anului, numarul acestora a depasit 2.000.
"Procentul de reclamatii intemeiate se ridica la circa 60%. Acest dus rece cu bancile a prins bine consumatorilor, pentru ca multi dintre ei abia acum au inceput sa se uite pe contracte si sa le citeasca si au descoperit comisioane de care nici nu stiau. In cazurile astea, noi nu avem ce face, insa, pana acum, rezolvarea cazurilor s-a facut in favoarea clientului", a precizat vicepresedintele ANPC, la sfarsitul unei conferinte de presa.
Gheorghe Ciubotaru a spus ca, pana in prezent, in urma controalelor incepute in mai - iunie, au fost aplicate 88 de amenzi, in valoare totala de 650.000 de lei. De asemenea, a existat o banca ce a fost de doua ori amendata cu suma maxima - de 30.000 de lei - pentru introducerea de comisioane in afara contractului si pentru majorarea dobanzii fixe.
Cele mai mari probleme, potrivit reprezentantului ANPC, au vizat majorarea dobanzilor si comisioanelor fara notificari prealabile, introducerea de comisioane noi, neprevazute in contract, aplicarea de comisioane pentru eliberarea scrisorilor de refinantare, inregistrarea la biroul de credite nejustificat, rambursarile anticipate neoperate in cont, tranzactii bancare eronate, etc.
"Pentru clauzele abuzive, noi inaintam dosarul instantelor de judecata, pentru a stabili daca aceste clauze sunt intr-adevar abuzive", a mai precizat Gheorghe Ciubotaru.
Cei care au probleme in relatia cu banca pot face reclamatii la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor. Este nevoie de o copie de pe contract sau copie dupa graficul de esalonare pe care sa o depuna, impreuna cu plangerea, la oricare dintre oficiile Autoritatii.
Curentul
http://www.banknews.ro/stire/22470_romanii_s-au_saturat_sa_fie_furati_de_banci.html