BankNews.ro - The Business Republic

Creditul in lei se scumpeste abrupt in varful clasamentului bancar
Finante-Banci | Data Publicarii: 05-11-2008

Dupa UniCredit Tiriac, Raiffeisen si BRD au decis saptamana trecuta sa majoreze dobanzile la creditele de nevoi personale in lei cu pana la 2,75%. BCR a lansat un produs cu dobanda fixa si DAE de peste 23,5%.

Pentru a doua oara in ultima luna si jumatate, a doua banca din Romania, BRD, a decis sa majoreze dobanda la imprumutul de nevoi personale in lei, BRD Expresso. Astfel, de la 14,5%, dobanda fixa pe toata perioada creditarii a crescut pana la 17,25% in cazul creditelor contractate pe cinci ani. Si Raiffeisen, ocupanta locului trei in topul dupa active al bancilor locale, a decis sa mai adauge cateva puncte procentuale la dobanzi. In functie de valoarea contractata, dobanda la creditul Flexicredit, in varianta sa cu dobanda fixa, a crescut cu pana la 2%.

"Am majorat intr-adevar dobanzile la creditul de nevoi personale in lei incepand cu finele lunii octombrie. Majorarile au fost facute in functie de suma contractata. In medie, dobanzile au crescut cu valori cuprinse intre 0,5 si 2%", ne-au confirmat reprezentantii banci. La creditele cu valori de peste 17.000 de lei, de exemplu, dobanda a crescut cu doua procente. De precizat este faptul ca in nici unul dintre cele doua cazuri amintite mai sus nu au fost operate modificari si pentru creditele existente deja in sold. BRD si Raiffeisen au facut astfel de indexari pe parcursul lunii septembrie.

BCR a preferat sa mentina dobanzile la produsele deja existente in portofoliu, insa promoveaza un credit de nevoi personale in lei cu un nivel al Dobanzii Anuale Efective care depaseste cu mult costurile totale ale creditelor deja existente. Creditul cu dobanda fixa lansat de BCR poate fi contractat pe o perioada de zece ani la un nivel de dobanda de 14,5% si un DAE care, pentru un credit de 25.000 de lei pe cinci ani, de exemplu, atinge 26,5%.

Pana a ajunge in varful clasamentului, valul majorarilor de dobanda a trecut in ultimele doua saptamani si prin alte cinci banci. Alpha Bank a decis sa renunte la dobanda fixa introductorie, fapt care a generat o crestere de dobanda la 16,5%. UniCredit a adaugat 5% la toate creditele in lei acordate persoanelor fizice, Carpatica a urcat cu doua procente dobanda la creditul de nevoi personale Optim, atat in varianta cu dobanda fixa, cat si in cea cu dobanda variabila.

De asemenea, potrivit reprezentantilor unei companii de brokeraj de credit, banca a renuntat la creditul Instant de nevoi personale. Banca Romaneasca a urcat si ea marja proprie cu 4%, fapt care a condus la scumpirea creditelor in lei acordate persoanelor fizice. Astfel ca dobanda la creditul de nevoi personale a ajuns la 19%, iar cea la creditul pentru locuinta la 20,56%. Banca Transilvania a scumpit toate creditele de nevoi personale acordate in lei, adaugand 3,5 procente la dobanda anuala, pana la 16,4%.

Cotidianul

http://www.banknews.ro/stire/22435_creditul_in_lei_se_scumpeste_abrupt_in_varful_clasamentului_bancar.html