Raiffeisen Zentralbank (RZB) va deveni saptamana aceasta a doua banca din Austria care cere o injectie de capital din partea guvernului, scrie ziarul Die Presse, citat de Reuters.
RZB, care detine a doua banca din Europa Centrala si de Est, Raiffeisen International, va folosi fondurile ca sa isi majoreze rata capitalului principal (tier 1) la aproximativ 9%, potrivit publicatiei citate.
Die Presse a mai relatat ca RZB va cere mai putini bani decat grupul bancar Erste, care a primit saptamana trecuta o injectie de capital de 2,7 miliarde euro de la guvernul austriac.
Un purtator de cuvant al RZB nu a dorit sa comenteze relatarea de presa, insa a declarat ca "modelul Erste Bank este foarte practic. Urmarim foarte atent evolutiile si vom lua cea mai buna decizie pentru clientii si actionarii nostri".
Erste a anuntat saptamana trecuta ca isi va spori capitalul printr-o injectie de fonduri din partea guvernului, fiind prima banca austriaca ce a acceptat finantare de la stat prin programul de sustinere in valoare de 100 miliarde euro, masura fiind bine primita in piata.
Luni, statul austriac a nationalizat Kommunalkredit, banca specializata in finantari municipale.
Grupul Raiffeisen are afaceri extinse pe piata bancara romaneasca, unde este prezent prin subsidiara Raiffeisen Bank Romania.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/22425_raiffeisen_zentralbank_va_cere_in_aceasta_saptamana_finantare_de_la_statul_austriac.html