BankNews.ro - The Business Republic

Topul bancilor cu cele mai mari reduceri de personal
Finante-Banci | Data Publicarii: 27-10-2008

Dupa un an de la debutul crizei financiare piata de capital arata asemenea unui oras prin mijlocul caruia a trecut un uragan puternic. Toate institutiile finanicare au fost afectate intr-o masura mai mare sau mai mica. Cele mai putin expuse par bancile de la "periferie", arabe si chineze. In schimb, cele din centru, de pe Wall Street sau din Europa Occidentala, au fost fie complet maturate, fie puternic zguduite.

O masura a nivelului in care au fost afectate poate fi amploarea reducerilor de personal. Cotidianul britanic The Telegraph a realizat un top al bancilor care au fost nevoite sa dea cei mai multi oameni afara.

  1. Citigroup este in fruntea clasamentului cu 23.660 concedieri, ceea ce reprezinta 6.3% din forta de munca totala. Banca a pierdut peste 60 de miliarde dolari din cauza expunerii pe piata instrumentelor fianciare derivate.
  2. Lehman Brothers a renuntat la 13.390 angajati, aproape jumatate din totalul salariatilor. In ciuda istoriei indelungate pe Wall Street, Lehman a trebuit sa-si declare falimentul in septembrie, urmare a investitiilor masive in instrumente riscante.
  3. Bank of America a concediat pana in prezent 11.530 functionari sau 5,3% din numarul angajatilor. Institutia, care a acceptat sa cumpere Merrill Lynch, pentru a o salva de la faliment, a raportat scaderi de profit in al treilea trimestru de 68%.
  4. Bear Stearns a dat afara 9.159 oameni, 64,7% din totalul angajatilor. Banca a fost cumparata in luna martie de JPMorgan la pretul de 2 dolari pe actiune.
  5. UBS a renuntat la 9.000 angajati, 10,8% din forta de munca. In randul bancilor europene, UBS a avut expunerea cea mai mare la criza subprime, pierderile fiind estimate la 60 de miliarde dolari.
  6. Commerzbank a concediat 9.000 oameni, 24,5% din forta de munca. Banca a anuntat reducerile dupa cumpararea Dresdner Bank de la Allianz.
  7. Wachovia si-a redus numarul angajatilor cu 6,9% sau 8.393 angajati. Acum banca este la captul unui proces anevoios de preluare de catre Wells Fargo.
  8. Royal Bank of Scotland a concediat 7.200 angajati, echivalentul a 3,2% din forta de munca. Reducerile sunt corelate cu preluarea ABN Amro in 2007, afacere, in opinia multor analisti, daunatoare finantelor RBS.
  9. Merrill Lynch are cu 5.720 angajati mai putin decat anul trecut, o reducere echivalenta cu 8,9 procente. Problema a fost aceeasi: expunerea excesiva la derivatele cu inalt grad de risc.
  10. National City a dat afara 4.900 oameni sau 15,3% din numarul total. Banca a anuntat ca si al treilea trimestru a adus pierderi iar alte reduceri sunt luate in calcul.

Pana in prezent mai bine de 150.000 de angajati ai bancilor si-au pierdut locurile de munca, majoritatea din institutiile de pe Wall Street si Marea Britanie. Potrivit economistilor criza este inca in plina desfasurare iar pana la linistirea completa a apelor alte mii de concedieri pot aparea.

George Trifu

http://www.banknews.ro/stire/22131_topul_bancilor_cu_cele_mai_mari_reduceri_de_personal.html