BankNews.ro - The Business Republic

Primele norme validate de BNR, in maximum zece zile
Finante-Banci | Data Publicarii: 01-10-2008

O parte dintre bancile comerciale care se supun regulamentului de creditare al Bancii Nationale a Romaniei ar putea avea, in termen de maximum zece zile, normele de creditare validate de catre autoritatea centrala conform prevederilor noului regulament de creditare a populatiei.

"Am informatii ca o parte dintre banci au depus variantele finale ale normelor de creditare la BNR. Din momentul in care bancile au depus varianta finala a normelor, BNR are la dispozitie zece zile pentru aprobarea normelor la fiecare banca", a declarat pentru Business Standard Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isarescu. Bancile care ofereau credite in conditii relaxate nu s-au grabit sa depuna la BNR variantele finale de creditare a persoanelor fizice de vreme ce termenul maxim admis este 6 octombrie. Potrivit informatiilor furnizate luni de reprezentantii bancii centrale, nicio banca cu norme relaxate nu a depus normele finale, desi reprezentantii celui de-al doilea jucator dupa active, BRD-SG, aveau planificat ca luni sa prezinte BNR-ului varianta finala a normelor. "Bancile vor impinge depunerea normelor finale la Banca Nationala spre termenul limita de 6 octombrie, pentru a le pregati intr-o formula adecvata cerintelor", a declarat pentru Business Standard reprezentantul unui jucator din top trei dupa active.

Bancile care nu s-au grabit sa-si valideze normele inainte de publicarea noului regulament vor fi nevoite sa practice un grad de indatorare pe client de doar 35% din venituri. Acestea trebuiau sa transmita BNR normele in maximum 30 de zile de la aparitia in Monitorul Oficial, respectiv pana la 22 septembrie. "Dintre bancile care nu aveau norme proprii aprobate unele au depus, iar altele nu. Unele institutii de credit vor ramane fara un regulament total, insa vor trebui sa aplice reguli pentru a indeplini toate conditiile de creditare sanatoasa, prevedere care implica si prezentarea fisei fiscale", a punctat Adrian Vasilescu. Libra Bank si C.R. Firenze Romania asteapta acceptul bancii centrale pentru relaxarea creditarii, care le-ar ridica gradul de indatorare luat in calcul la acordarea creditelor la cel mult 70%, avand in vedere constrangerile suplimentare pe care le aduce noul regulament BNR.

Putin peste 20 dintre bancile autorizate in Romania vor putea oferi finantare relaxata romanilor pana in prima saptamana din octombrie, urmand ca dupa acea data efectul noului regulament sa-si faca simtite efectele. "Am purtat mai multe discutii individuale cu reprezentantii bancilor, deoarece ei au vrut sa fie siguri ca nu exista detalii neclarificate inainte de a preda forma finala. In plus, reprezentantii bancilor au considerat relativ restrans intervalul de 45 de zile pe care l-au avut la dispozitie pentru a face modificarile", a explicat Ioan Adrian Cosmescu, directorul adjunct al Directiei de supraveghere din BNR. Impactul propriu-zis al regulamentului BNR, care va reduce, dupa calculul specialistilor, gradul de indatorare cu 15-20%, va fi vizibil abia in trimestrul patru al anului. Noile reguli vor duce la o scadere cu 10-30% a sumei pe care populatia va putea sa o contracteze printr-un credit ipotecar, in functie de moneda in care este acordat creditul.

Noul regulament nu va afecta bancile care activeaza pe piata romaneasca cu statut de sucursala a unei banci din alt stat din UE, care sunt supravegheate de bancile centrale din tarile bancilor-mama, insa, in ciuda acestui fapt, bancherii adopta un comportament precaut. "Gradul de indatorare pe client, stabilit in functie de cat ne permit noua normele de risc, se aliniaza cu normele din piata, acesta fiind de aproximativ 50%", a declarat pentru Business Standard Misu Negritoiu, director general la ING Bank sucursala Romania. In prezent, pe piata bancara romaneasca, 12 banci au statut de sucursala a unui grup bancar din alt stat al UE, urmand ca ABN Amro Bank Romania sa devina de la 1 noiembrie, in timp ce Citibank este in curs de transformare din subsidiara in sucursala a Citibank Europe.

Business Standard

Mai multe stiri despre noile norme BNR:

Paradox: Poti lua mai multi bani pe credit dupa aplicarea noilor norme
BNR nu a primit nicio varianta finala a regulilor de creditare de la bancile cu norme relaxate
Bancile mici se adapteaza regulamentului BNR prin diversificare si intrarea pe alte nise
Bancile ar putea lansa imprumuturi pe 60 de ani
Normele BNR anticreditare, fentate de romani

http://www.banknews.ro/stire/21267_primele_norme_validate_de_bnr,_in_maximum_zece_zile.html