Alpha Bank Romania a lansat trei produse noi destinate dezvoltarii firmelor mici si mijlocii - Alpha IMMdecide, Alpha IMMpremier si AlphaCard IMMbusiness - a anuntat banca intr-un comunicat.
Creditul Alpha IMMdecide poate fi accesat de companiile cu o activitate de cel putin doi ani si o cifra de afaceri de pana la 5 milioane euro. Suma maxima ce poate fi imprumutata este de 150.000 euro (sau echivalentul in lei ori dolari), pe o perioada de pana la 5 ani. Clientii nu trebuie sa specifice destinatia creditului si pot alege modalitatea de rambursare - transe lunare, trimestriale sau aleatorii.
Clientii pot garanta pentru acest tip de imprumut cu gaj pe contul curent, bilet la ordin, depozit colateral, gaj pe echipamente, gaj pe productia, marfa stocata sau vehicule, scrisori de garantie, ipoteca pe teren intravilan, ipoteca pe cladiri sau alte garantii aditionale.
Al doilea produs lansat de Alpha Bank este contul curent cu dobanda de depozit Alpha IMMpremier, care poate fi deschis in lei sau euro. Dobanda se calculeaza la sold si se capitalizeaza lunar. Rata dobanzii este de pana la 6% pe an pentru conturile in lei si pana la 2,5% pe an pentru conturile in euro. Clientii pot opta si pentru carnet de cecuri.
In plus, pentru clientii IMM cu care Alpha Bank colaboreaza de peste un an si au rulaje creditoare de cel putin 30.000 euro pot primi un AlphaCard IMMbussiness cu un disponibil de pana la 6.000 euro. Cardul poate fi emis in lei, euro sau dolari si are o valabilitate de maximum 12 luni.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/21240_alpha_bank_romania_a_lansat_trei_produse_pentru_firmele_mici_si_mijlocii.html