BankNews.ro - The Business Republic

Criza a ajuns in Europa: Fortis Bank a fost nationalizata
Finante-Banci | Data Publicarii: 29-09-2008

Grupul financiar Fortis, detinut de Benelux, a fost nationalizat duminica dupa ce presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a purtat discutii de urgenta cu ministrii olandezi si belgieni in vederea gasirii celei mai bune solutii pentru salvarea uneia dintre cele mai importante banci europene, scrie Reuters.

Guvernul belgian va cumpara 49% din Fortis pentru 4,7 miliarde euro, iar partea olandeza va plati 4 miliarde euro pentru o cota egala de actiuni. De asemenea, Luxembourg-ul va plati 2,5 miliarde de euro pentru 49% din actiunile diviziei locale a Fortis.

Surse apropiate discutiilor au declarat ca partea belgiana a inclinat spre varianta preluarii de stat dupa ce increderea investitorilor in sansele de supravietuire ale bancii au scazut dramatic, tragand in jos valoarea actiunilor institutiei financiare.

Varianta unei preluari de catre banca franceza BNP Paribas a fost scoasa din calcul ca urmare a pretului extrem de scazut oferit pe o actiune a Fortis, doar 1,60 de euro, in conditiile in care pretul de inchidere la ultima sedinta de tranzactionare a fost de 5,20 euro.

Trichet, responsabilul european pentru stabilitatea financiara a Uniunii Europene, s-a alaturat prim-minustrului belgian Yves Leterme in incercarea de a salvgarda bancile si companiile de asigurari europene si a le feri de soarta celor din Statele Unite.


Fortis catre clienti in martie 2008: Nu va panicati!

Redactia BankNews.ro

http://www.banknews.ro/stire/21169_criza_a_ajuns_in_europa_fortis_bank_a_fost_nationalizata.html