Turismul va fi afectat in urmatorii ani de criza economica globala, intrucat toate preturile vor creste, iar oamenii vor fi mai atenti atunci cand isi vor cheltui banii, a declarat reprezentantul regional pentru Europa al Organizatiei Mondiale a Turismului, Eduardo Fayos-Sola.
"Turismul va fi afectat in urmatorii ani de criza economica si financiara din lume, ce a inceput intai in Statele Unite ale Americii. Aceasta, intrucat totul va fi mai scump si oamenii vor trebui sa aiba grija cum isi cheltuie banii. Vor exista restrangeri financiare si economice si, cu siguranta, va exista o scadere a turismului. Totodata, schimbarile de clima si pretul barilului de petrol sunt alti factori care vor afecta turismul din lume", a explicat Eduardo Fayos-Sola, prezent sambata la un seminar cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului (27 septembrie), la Poiana Brasov.
In opinia acestuia, turismul este atat un vector, cat si o victima a schimbarilor de clima.
"Turistul se va schimba si va cere mai multa calitate. Automat, se va schimba si calitatea turismului", considera Fayos-Sola.
In ceea ce priveste turismul din tara noastra, raportat la nivel global, acesta a precizat ca Romania detine resurse naturale foarte variate si buni profesionisti.
"Trebuie sa ne gandim si la conservarea mediului inconjurator. Vom vedea ca se acorda prioritate acelor tehnologii care nu produc efecte de sera. Managementul de mediu trebuie sa stimuleze dezvoltarea zonelor protejate si nu restrangerea acestora", a spus reprezentantul regional pentru Europa al Organizatiei Mondiale a Turismului.
Potrivit acestuia, tehnologic, exista solutii, insa este nevoie ca autoritatile si companiile sa actioneze.
NewsIn
http://www.banknews.ro/stire/21165_turismul_va_fi_afectat_de_criza_economica_globala.html