BankNews.ro - The Business Republic

Electricite de France cumpara British Energy pentru 23 de miliarde de dolari
Afaceri | Data Publicarii: 24-09-2008

Grupul energetic francez Electricite de France (EDF) a inaintat, miercuri, o oferta de 12,5 miliarde lire sterline (23 miliarde dolari) pentru preluarea British Energy, cu care oficialii companiei britanice au fost de acord, conform Times Online.

Consiliul director al British Energy a fost de acord cu oferta de 774 pence/actiune, lansata de EDF.

Oficialii EDF s-au intalnit, ieri noapte, pentru a finaliza detaliile ofertei, usor majorata fata de cea anterioara de 765 pence/actiune, respinsa pe 1 august de Invesco Perpetual si M&G, unii dintre actionarii grupului britanic.

In timp ce compania Invesco, ce detine 9,5% din actiunile British Energy, este de acord cu termenii ofertei, oficialii M&G, companie ce detine 5% din grupul energetic, nu au adoptat o pozitie clara. De asemenea, guvernul britanic sustine preluarea, in urma careia va castiga aproximativ 4 miliarde lire sterline, echivalentul participatiei sale de 35%.

Reprezentantii British Energy au declarat ca "majoritatea actionarilor va fi de acord cu oferta", dar au confirmat ca unul dintre acestia se opune cu vehementa. M&G nu a comentat afirmatiile.

Reprezentantii EDF urmeaza sa anunte preluarea in decursul zilei de miercuri, la Paris. Grupul British Energy detine opt centrale nucleare si una pe baza de carbuni, in Yorkshire.

EDF, companie detinuta in proportie de 80% de statul francez, vrea sa foloseasca centralele britanice ca punte pentru construirea altor patru, proiectate dupa model francez, folosind tehnologia grupului energetic francez Areva. 

EDF este cel mai mare operator de centrale nucleare din lume si a fost singura companie ce a inaintat o oferta serioasa de preluare a British Enegry, inaintea termenului limita expirat in luna mai.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/21059_electricite_de_france_cumpara_british_energy_pentru_23_de_miliarde_de_dolari.html