BankNews.ro - The Business Republic

FMI: Cresterea economica a Romaniei se va tempera la 5-6% in 2009
Economie | Data Publicarii: 24-09-2008

Avansul creditarii din Romania incepe sa dea semne de incetinire, ceea ce ar putea tempera cresterea economica de la cel putin 8% in acest an, la 5-6% in 2009, a declarat, marti, pentru Reuters, reprezentantul regional al Fondului Monetar International (FMI), Juan-Jose Fernandez-Ansola.

Romania a avut o crestere economica rapida in 2008, peste asteptarile FMI si ale multor analisti din sectorul privat, mai ales ca urmare a unei recolte peste asteptari.

Spre deosebire de alte tari asemanatoare din regiune, Romania pare sa fi evitat temperarea cresterii economice cu care se confrunta partenerii sai comerciali occidentali. Cheltuielile interne se mentin la un nivel solid si, la fel ca majoritatea tarilor din zona, Romania a reusit sa evite cele mai grave efecte ale crizei creditelor.

Cresterea economica sustinuta de consum ar putea sa se tempereze in 2009, deoarece politica monetara aspra isi impune efectele asupra creditarii, iar ingrijorarile din cauza sistemului financiar international impiedica investitiile, potrivit FMI.

"Am crezut ca extinderea creditarii se va tempera mai devreme, dar incepem sa vedem abia acum semnalele acesteia", a declarat Ansola, pentru Reuters.

"Cresterea economica va incetini in 2009, pentru ca rata de crestere nu este sustenabila", a subliniat Ansola.

Fernandez-Ansola a spus ca economia, care a avut o rata anuala de crestere de 9,3% in trimestrul al doilea, cea mai rapida din Uniunea Europeana, va creste "chiar si peste 8%" anul acesta, comparativ cu 6%, in 2007.

Scenariul principal anticipeaza o crestere cuprinsa intre 5% si 6% in 2009, dar exista "o arie ampla de nesigurante cu privire la aceste estimari, pentru ca efectele actualelor turbulente sunt greu de evaluat", spune oficialul FMI.

"Am putea asista foarte bine la o incetinire mai semnificativa a cresterii economice", atrage atentia Ansola.

Politicienii romani, inclusiv premierul Calin Popescu-Tariceanu, au spus ca economia va fi imuna la ingrijorarile mondiale care au zguduit luna aceasta pietele financiare. Fernandez-Ansola, insa, spune ca in Romania efectele actualei crize se vro resimti mai tarziu.

"Finantarea externa se scumpeste, iar intrarile de capital ar putea incetini, date fiind nesigurantele din context, iar aceste aspecte se vor corela cu o temperare a consumului si a investitiilor si am putea asista chiar la o diminuare a exporturilor", a estimat reprezentantul FMI pentru Romania si Bulgaria, intr-un interviu acordat Reuters.

Romania finanteaza o mare parte din consumul exploziv prin investitii straine si are nevoie de valuta forte, ca sa contrabalanseze deficitul de cont curent.

Economistii au spus adesea ca Romania risca sa se confrunte cu probleme economice serioase, daca deficitul extern nu se va reduce, deoarece tara devine vulnerabila la orice scadere a lichiditatii de pe pietele mondiale.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/21038_fmi_cresterea_economica_a_romaniei_se_va_tempera_la_5-6p_in_2009.html