BankNews.ro - The Business Republic

GarantiBank finanteaza proiectul imobiliar Cosmopolis cu 50 de milioane de euro
Afaceri | Data Publicarii: 17-09-2008

Opus Land Development a primit un imprumut pe termen mediu in valoare de 50 de milioane de euro de la GarantiBank, imprumut ce va fi folosit pentru finantarea primelor doua faze ale proiectului Cosmopolis, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro.

Aceasta linie de creditare va putea fi folosita de Cosmopolis atat ca imprumut in cash pe termen mediu cat si ca scrisoare de credit sau scrisoare de garantie. 

Parteneriatul dintre GarantiBank si Cosmopolis a inceput de la lansarea proiectului, in septembrie 2007, cand GarantiBank a oferit dezvoltatorilor de la Opus Land primul imprumut pentru finantarea constructiei fazei intai a proiectului.

"Continuam si in acest an parteneriatul pe care il avem cu GarantiBank, care a fost alaturi de noi inca de cand am inceput sa lucram la acest proiect, oferindu-ne expertiza in ceea ce priveste piata din Romania. Grupul Buyukhanli are de multi ani in Turcia o relatie de durata cu GarantiBank, si ne dorim ca aceasta relatia sa continue si in Romania" a declarat Ahmet Buyukhanli, Presedinte Cosmopolis.

"Ne bucura faptul ca am putut extinde parteneriatul din Turcia cu Opus Land Development si in Romania. Principalul criteriu pe baza caruia am ales sa finantam proiectul Cosmopolis a fost conceptul modern pentru piata imobiliara locala, acela de oras cu un design arhitectural similar celor din Europa. Avem incredere ca proiectul Cosmopolis raspunde cererii de locuinte de calitate, la standarde europene, cerere din ce in ce mai prezenta pe piata imobiliara matura din Romania. Succesul inregistrat in vanzarea apartamentelor ne confirma acest lucru" a declarat Berat Icinsel, Director General al GarantiBank.

Cosmopolis este dezvoltat de compania Opus Land Development SA, parte a grupului de companii din domeniul constructiilor, Buyukhanli Group. Prezent inca din 1953 pe piata din Turcia,  grupul are expertiza in zona proiectelor rezidentiale, comerciale si hoteliere din Turcia.

GarantiBank este sucursala GarantiBank International N.V., cu sediul la Amsterdam. Aceasta este detinuta in totalitate de Garanti Turcia, a treia banca privata din Turcia. In Romania, GarantiBank are 39 de agentii, dintre care 13 in Bucuresti, o retea de 40 ATM-uri si 1130 POS-uri.

Redactia BankNews.ro

http://www.banknews.ro/stire/20864_garantibank_finanteaza_proiectul_imobiliar_cosmopolis_cu_50_de_milioane_de_euro.html